Dora Ungureanu se pregătește de colindat, într-un turneu național

Adolescenta de 16 ani continuă seria evenimentelor cu artistul Aurel Moldoveau și de Sărbători, după ce le-au cântat 20 de zile românilor din Germania și Italia

Cine are talent și puțin noroc, o ține din eveniment în eveniment. Este cazul și frumoasei Dora Ungureanu, care de curând a revenit în țară după ce le-a cântat românilor din Diaspora alături de nume mari ale muzicii românești precum Aurel Moldoveanu, Nicoleta Voica, Cristina Turcu Preda, Ovidiu

Komornic sau Ileana Șipoteanu. „A fost un turneu internațional extraordinar, cu mai mulți artiști decât primul la care am participat, cu mai multe spectacole și implicit mai mulți români care ne-au aplaudat și ne-au mulțumit că le-am adus o parte din cântecele românești în sufletele lor. Am avut onoarea să urc pe scenă lângă mari valori muzicale, am cântat și eu câteva piese de muzică etno și ușoară în trei locații din Italia și șase din Germania. Am plecat de pe 12 noiembrie și ne-am întors pe 3 decembrie, iar acum vom pleca din nou, pe 20 noiembrie, într-un turneu național numai cu colinde și piese de Crăciun“ a detaliat Dora.

Anul Nou o va prinde la Râmnicu Sărat

Până pe 20 decembrie când va pleca să colinde alături de Aurel prin orașele din Moldova Dora a mai fost chemată pe 17 decembrie, marți, la Chișinău, pentru un alt spectacol, iar Moșul o va prinde anul acesta la Sinaia.

„Nu prea m-a mai prins acasă, la Buzău, de ceva ani, dar nu-mi pare rău pentru că orice artist în perioada aceasta stă mai mult pe drumuri. De Crăciun voi fi la Sinaia, la un restautant alături de băieții cu care eu cânt la evenimentele private, iar Anul Nou mă va găsi pe scena restaurantului de la intrarea din Râmnic, deci foarte aproape de casă”, a detaliat Dora.

Cât despre planurile pentru 2014, solista știe doar de un nou turneu internațional deocamdată, tot alături de Aurel Moldoveanu, în luna februarie, pe care îl așteaptă nerăbdătoare și pentru care se va pregăti cu noi compoziții special dedicate românilor de peste graniță.