Dora Gaitanovici si Mihai Traistariu pregatesc un proiect comun

          Revelatia Festivalului Francochanson l-a convins înca o data pe artist ca trebuie sa colaboreze muzical

          Promisiunea unei piese împreuna a mai fost facuta în urma cu doi ani, la un alt concurs câstigat de Teo

     Dupa evolutia impresionanta de la Festivalul Francochanson, unde a obtinut trofeul, Teodora Gaitanovici a primit o promisiune de la Mihai Traistariu, invitatul special al evenimentului. Este vorba despre un duet pe o piesa care urmeaza sa fie aleasa de artistul care a reprezentat România la Eurovision. „Nu este prima data când o asemenea voce ne felicita si ne remarca, noi ne-am mai întâlnit cu Mihai la mai multe festivaluri, chiar în urma cu doi ani ne-a spus ca trebuie sa lucreze împreuna cu Teo la o piesa, iar acum întâlnirea a facut ca el sa-si aduca aminte de promisiune si sa stabilim o data, o întâlnire unde sa definitivam detaliile”, a spus tat

al Teodorei, Dragos Gaitanovici.

      Traistariu a tinut sa o compare pe micuta Gaitanovici cu o voce internationala de mare valoare si sa îi corecteze pe cei care au apreciat ca acest festival a fost unul câstigat de Teo. „Acest festival este înca unul câstigat si subliniez, înca unul unde Teodora ia trofeul, este o mare voce si ma bucur mult ca ma voi afla pe lista sa de colaboratori. Peste ani, acest lucru va însemna mult”,  a mai apreciat Mihai Traistariu.

          Compozitoare la doar 11 ani

          Dupa aceasta reusita, trofeul la sectiunea de sâmbata, destinata elevilor claselor I-VIII, Teodora îsi pregateste o noua piesa, cu care sa participe la un alt mare festival national, Mamaia Copiilor, unde anul trecut a luat tot trofeul, dar de data aceasta participarea va fi la sectiunea Creatie, pentru ca doar acolo mai poate concura. „Nu am definitivat înca piesa, Teo mai lucreaza la ea, dar nu avem asa mari sperante ca la interpretare, pentru ca aici ne confruntam cu nume ale unor mari compozitori. Dar speram”, a mai punctat tatal buzoiencei, care momentan se pregateste cu celebra Crina Mardare.