• Amalia Năstase, ambasadorul organizației, prezentă la eveniment
Secția Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost înzestrată cu aparatură nouă și mobilier modern, grație sprijinului oferit de Organizația „Salvați Copiii“. Donația acestei importante organizații umanitare este în valoare de 22.500 de euro și constă în 40 de paturi cu dotări moderne, două nebulizatoare (dispozitive medicale care generează aerosoli pentru îmbunătățirea respirației) și un autoclav (dispozitiv de sterilizare), care din această săptămână fac parte din dotarea Secției Pediatrie.
Prezentarea aparaturii și a mobilierului oferite de „Salvați copiii“ a fost făcută la o conferințe de presă, care a avut loc la Spitalul Județean. Au fost prezenți la eveniment Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Organizației „Salvați Copiii“, Amalia Năstase, ambasador al acestei campanii, Aurelian Zărnescu, managerul Banvit Foods, principalul sponsor al organizației umanitare, alături de Claudiu Damian, managerul Spitalului Județean, dr. Alina Iordache, șefa Secției Pediatrie, și Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.
Din această donație, extrem de importantă pentru buna funcționare a secției Pediatrie, 15 paturi au ajuns la saloanele pentru sugari, completând astfel necesarul în ceea ce privește acest tip de mobilier, celelalte 25 de paturi, cu protecții laterale, le-au înlocuit pe cele vechi din saloanele pentru cu copii mai mari, autoclavul a fost instalat la bucătărie, iar cele două nebulizatoare au fost repartizate câte unul în cele două compartimente ale secției. Aceasta este a doua misiune la Buzău a acestei organizații umanitare, în cursul anului trecut reprezentanții „Salvați Copiii“ ajungând la Spitalul Județean cu alte donații constând în echipamente medicale.