UPDATE: În urmă cu scurt timp, Ministerul Apărării Naționale a confirmat această informație. Potrivit MAPN, este vorba despre doi militari români, decedați în urma unui incident care a avut loc astăzi, 7 mai, la ora 10,45, în apropiere de localitatea Kandahar, în timpul unui exercițiu de instruire a polițiștilor afgani.
Cei doi militari au fost transportați imediat la cel mai apropiat spital militar, dar din păcate nu au mai putut fi salvați. Este vorba despre plutonierul Dumitrescu Iulian și de sergentul Vizireanu Adrian. Un alt militar român a fost rănit în incidentul din această dimineață, starea lui este stabilă și a fost transferat la un spital din Germania. Incidentul este acum anchetat de o comisie militară.Potrivit stiritvr.ro care citează surse din armată, militarii ar fi fost împuşcaţi, se pare, de un polițist afgan, însă o comisie militară trebuie să stabilească acum dacă a fost un incident de tragere sau a fost o acţiune cu intenţie.
Cei doi militari care și-au pierdut viața în timpul unui exercițiu de instruire alături de polițiștii afgani sunt de la Batalionul 620 Operații Speciale din Buzău, Adrian Vizireanu fiind din municipiu, iar Iulian Dumitrescu, de loc, din Smeeni. Adrian Vizireanu era și arbitru de fotbal.El s-a suspendat când a plecat în misiune în Afganistan.
Conducerea MAPN a transmis condoleanțe familiilor militarilor decedați și urmărește evoluția situației medicale a militarului rănit.
Militarul rănit astăzi este Bogdan Dragomir şi are 26 de ani. Este din Maxenu și activează, de asemenea, în cadrul Batalionului 620 Operații Speciale din Buzău.
Astăzi, doi militari români au murit în Afganistan, știre încă neconfirmată până la acest moment de Ministerul Apărării Naționale.