Au fost la un pas de moarte, au avut însă şansă. Şi acum îşi doresc să trăiască viaţa din plin, să se bucure de ea. Şi o fac. Au luat-o de la capăt, iar sportul, spun ei, îi ajută cel mai bine să se reintegreze în societate, dar acum principalul lor obiectiv este să audă imnul României la Jocurile Paralimpice INVICTUS care se desfăşoară la Toronto (Canada) în perioada 23-30 septembrie.
Delegaţia României, formată din 15 militari răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak, a plecat, joi dimineaţă, de pe Aeroportul Henri Coandă, în Canada, pentru a participa la această competiţie. Între aceştia se află şi doi militari din Buzău, amândoi răniţi grav în teatrul de operaţii din Afganistan, unul în 2010 şi unul în 2016. Este vorba despre plutonier adjutant principal Eugen Mănăilă, desemnat cetăţean de onoare al municipiului Buzău în luna mai a acestui an, şi despre sergentul Bogdan Dragomir, şi el cetăţean de onoarea al judeţului Buzău. Primul va concura în competiţia de haltere, iar cel de-al doilea la atletism.
Invictus Team România va participa la şase discipline sportive individuale – tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism, înot. De asemenea, echipa României va concura şi în competiţia de volei din poziţia şezând.
Lotul de sportivi care vor reprezenta România la competiţia internaţională Invictus Games Toronto 2017 este următorul:
Atletism: maior Laurenţiu Şerban (rănit în anul 2006, în Afganistan), plutonier Doru Hamza (rănit în anul 2008, în Afganistan), sergent Bogdan Dragomir (rănit în anul 2016, în Afganistan).
Ciclism: plutonier adjutant principal Costel Stanciu (rănit în anul 2012, în Afganistan), plutonier adjutant Costinel Slăniceanu (rănit în anul 2006, în Afganistan), plutonier major Irinel Matei (rănit în anul 2008, în Afganistan).
Canotaj în sală (la simulator): locotenent Ciprian Iriciuc (rănit în anul 2015, în Afganistan), plutonier major Dumitru Paraschiva (rănit în anul 2009, în Afganistan).
Haltere: maior Nicolae Grigore (rănit în anul 2007, în Afganistan), plutonier adjutant principal Eugen Mănăilă (rănit în anul 2010, în Afganistan).
Tir cu arcul: caporal Eugen Pătru (rănit în anul 2014, în Afganistan), plutonier Ionuţ Butoi (rănit în anul 2008, în Afganistan), colonel Augustin Pegulescu (rănit în anul 2009, în Afganistan), colonel (rtr.) Dorin Petruţ (rănit în anul 2007, în Irak).
Înot: plutonier major Ionel Eugen Bida (rănit în anul 2010, în Afganistan);
Volei din şezut: participă toţi cei 15 sportivi români.
Amândoi de la „Forţele Speciale“
Plt. adj. pr. Eugen Mănăilă, încadrat la Batalionul 620 Operaţii Speciale Buzău, a fost rănit în anul 2010, în Afganistan, suferind un traumatism la piciorul drept. A suferit şase operaţii şi a petrecut şase luni într-un scaun cu rotile. Acum are momente în care nu-şi poate controla deloc membrele, dar nimic nu îl împiedică pe eroul nostru să îşi depăşească limitele. Pentru că nu mai poate îndeplini o funcţie de luptător, lucrează acum în comandamentul unităţii militare din Buzău, pe o funcţie administrativă, dar refugiul în care îşi găseşte echilibrul este sala de sport, acolo unde se antrenează pentru un nou obiectiv pe care îl are în viaţă: în 2017 vrea să audă din nou imnul ţării pentru care a luptat. Dar, de această dată, la Jocurile Paralimpice INVICTUS, care se vor desfăşura la Toronto.
S-a antrenat pentru probele de ciclism, haltere şi tir cu arcul, dar va concura doar la haltere.
Pe timpul unei misiuni cu Batalionul 33 Manevră dislocat în Afganistan, autovehicul tip HMMWV în care se afla subofiţerul Eugen Mănăilă executa o misiune de patrulare pe autostrada A1, Kabul-Kandahar. Pe drumul de întoarcere spre bază, maşina de luptă în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 20 km sud-vest de Qalat, în provincia Zabul. Militarul a fost transportat de urgenţă cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ulterior fiind transportat la spitalul militar din Kandahar. A avut piciorul drept de la laba piciorului până la genunchi rupt în bucăţi, trei coaste dislocate, pumnul drept fracturat şi o deplasare a umărului drept. A rămas cu o pareză a nervului sciatic popliteu extern şi intern pe partea dreaptă, precum şi cu dureri în glezna şi genunchiul drept. Au urmat şase intervenţii chirurgicale şi a trebuit să înveţe din nou să meargă.
Sg. Bogdan Dragomir, încadrat tot la Batalionul 620 Operaţii Speciale Buzău, a fost rănit în anul 2016, în Afganistan, în timpul unei misiuni de instrucţie a forţelor afgane de securitate. Militarul a fost împuşcat în umărul drept în urma unui atac cu armament uşor şi a fost transferat la un spital din Germania. În acelaşi atac, doi camarazi ai săi, amândoi din Buzău, şi-au pierdut viaţa. Pe timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, insurgenţi care purtau uniforma forţelor de securitate afgane au deschis focul în timpul instruirii rănind grav trei militari români. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi, ulterior, au fost transportaţi la cel mai apropiat spital militar, însă plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu nu au mai putut fi salvaţi. Sergentul Bogdan Dragomir s-a antrenat pentru probele de atletism, ciclism, tir cu arcul, înot şi haltere, dar va participa la Jocurile Paralimpice INVICTUS de la Toronto la proba de atletism.
Competiţiile vor începe sâmbătă. Cei 15 militari români vor concura alături de alţi 600 de soldaţi răniţi din 16 ţări. Militarii români au un obiectiv ambiţios: cel puţin o medalie pentru fiecare disciplină sportivă.