Doi copii din Cislău, vicecampioni naționali la Lupte

Doi copii din Cislău au obținut, recent, o performanță notabilă la Campionatul Național Individual Copii 1, organizat de Federația Română de

Lupte la Târgoviște. Este vorba despre Simona Zidaru, la categoria 52 kg, vicecampioană la Lupte Feminine, și de Ștefan Coman, la categoria 53 kilograme, locul al doilea la Lupte Libere. La același campionat, au mai fost premiate alte două sportive: Iuliana Iosif (48 kg) și Evelina Lefter (57kg).

Toți sportivii sunt legitimați la Clubul Sportiv Cislău Stejarul Herion, iar performanța lor a fost susținută de consilierii locali democrat-liberali Ion Coman și Claudiu Voicu.