* Medicul buzoian are un tonus bun, se recuperează rapid şi promite că în trei luni va fi din nou în sala de operaţie pentru a-şi salva pacienţii
De peste 20 de ani cu bisturiul în mână, salvând vieţi şi ajutând mii de oameni să se recupereze după mai grave sau mai uşoare fracturi ale oaselor, medicul ortoped Ion Japie s-a aflat, la rândul său, pe muchie de bisturiu.
* Medicul buzoian are un tonus bun, se recuperează rapid şi promite că în trei luni va fi din nou în sala de operaţie pentru a-şi salva pacienţii
De peste 20 de ani cu bisturiul în mână, salvând vieţi şi ajutând mii de oameni să se recupereze după mai grave sau mai uşoare fracturi ale oaselor, medicul ortoped Ion Japie s-a aflat, la rândul său, pe muchie de bisturiu. Politraumatizat în urma accidentului de circulaţie de acum două săptămâni, cu fractură de diafragmă, fractură de bazin şi de coloană în regiunea lombosacrată, cu contuzii pulmonare care i-ar fi putut pune viaţa în pericol, dr. Japie a văzut moartea cu ochii. A învins-o însă ca de atâtea ori în sala de operaţii, chiar dacă de această dată nu el a ţinut bisturiul în mână, ci alţi chirurgi, faţă de care este acum recunoscător, ca şi soţia sa, medicul oftalmolog Irina Maria Japie, care a scăpat din accident doar cu o fractură de claviculă şi fracturi ale metacarpienelor mâinii drepte.
O nouă viaţă
Am vorbit, ieri, cu doctorul Japie, care a trecut cu bine de perioada critică şi are o evoluţie bună a stării de sănătate. Promite că în cel mult trei luni va fi din nou stăpân pe bisturiu.
“Pot spune că mi-a fost dată o nouă viaţă, pentru care sunt recunoscător medicilor, familiei, celor care mi-au fost alături, într-un fel sau altul, în toată această perioadă. Susţinerea pe care am avut-o din partea tuturor m-a ajutat să-mi păstrez optimismul şi să mă refac mai repede decât s-ar fi crezut. Sunt recunoascător lui Dumnezeu că mi-a oferit o nouă viaţă, că nu am rămas cu sechele pe viaţă şi mai ales că am rămas <zdravăn> la cap. Le mulţumesc tuturor şi promit că atunci când voi reveni la muncă voi şti să preţuiesc viaţa mai mult decât oricând şi voi face totul pentru ca şi viitorii mei pacienţi să simtă asta”, a declarat dr. Ion Japie, de pe patul de spital.