Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, şi-a cerut scuze, ,,cu multă durere în suflet”, credincioşilor pe care îi păstoreşte, pentru ,,tulburarea produsă de acuzaţiile aduse public unor clerici privind abateri de la morala creştină”. Bineînţeles, gestul Întâistătătorului ortodox român vine în contextul scandalurilor sexuale din ultima perioadă care au avut în prim-plan preoţi şi chiar ierarhi.
Dintr-un anumit punct de vedere, gestul fără precedent al Patriarhului este notabil. Cu condiţia de a fi un bun început. Căci dacă acest gest nu va avea şi urmări practice, va fi un fel de apă de ploaie. Dacă Biserica Ortodoxă Română nu va face şi alte gesturi, scuzele Preafericitului Daniel sunt numai bune de făcut sul şi folosite în continuare pentru plăcerile lumeşti ale clerului cu ,,abateri de la morala creştină”.
În primul rând, înaltele feţe bisericeşti ortodoxe din România ar face bine să recunoască faptul că şi clericii se supun distribuţiei gaussiene în ceea ce priveşte orientarea sexuală. Că procentul minorităţilor LGBT din interiorul slujitorilor Domnului este cam acelaşi cu cel din orice comunitate.
În al doilea rând, în acest context, ar fi nimerită o încetare a campaniilor legate de ,,familia tradiţională” şi de înfierare a comunităţii sus-amintite. Nu poţi arăta cu degetul şi condamna homosexualii care nu se sfiesc să îşi arate orientarea sexuală, dar duc o viaţă demnă şi civilizată, când propria curte musteşte de asemenea oameni, care însă se ascund şi chiar recurg la diverse acţiuni, unele pedepsite de legea penală, pentru a-şi putea satisface poftele condamnate cu atâta sârg de biserică şi de fanii ,,familiei tradţionale”. Aceste energii pot fi orientate, de exemplu, spre strângerea de semnături pentru un referendum care să determine adoptarea unei legislaţii care să împiedice familiile, ,,tradiţionale” sau nu, de a mai produce victime prin abuzurile unuia dintre membri asupra celorlalţi.
Către asemenea cauze, precum şi spre alte multe altele cu caracter social, s-ar putea duce energiile clerului ortodox român. Şi nu numai energiile, ci şi impozitele pe care Biserica ar putea să înceapă să le plătească.
Fără aceşti paşi, scuzele Patriarhului rămân apă de ploaie.