* Reprezentanţii deliberativului local au invocat lipsa de apărare
* Reprezentanţii deliberativului local au invocat lipsa de apărare
Instanţa de Contencios Administrativ a Tribunalului Buzău a amânat, ieri, pentru 22 februarie, judecarea cererii Instituţiei Prefectului de a constata dizolvarea Consiliului Local Săgeata, întrucât reprezentanţii deliberativului local au solicitat un nou termen pentru a angaja un apărător.
Prefectul Paul Beganu a declarat că a decis să promoveze respectiva acţiune în instanţă, întrucât Consiliul Local Săgeata nu s-a întrunit în luna mai a anului trecut, în lunile iunie şi iulie 2011 s-a întrunit fără a adopta vreo hotărâre, iar în august, consilierii locali au „sărit” din nou şedinţa.
Conform sursei citate, neînţelegerile din interiorul Consiliului Local Săgeata, dintre taberele pro şi contra primăriţei democrat-liberale Adina Bădescu au provocat şi pierderea unei sume importante pentru comunitate, de aproximativ 800.000 de lei (8 miliarde lei vechi). Scandalul a început în momentul în care primarul a promovat o hotărâre de consiliu local privind organigrama instituţiei – schemă de personal care primise girul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici – cu care tabăra adversă nu a fost de acord şi, ulterior, deliberativul nu a mai izbutit să aprobe nici rectificarea bugetară, fapt care a condus la pierderea sumei respective, destinate atât investiţiilor, dar şi cheltuielilor curente ale comunei.