Noua conducere a instituției are drept misiune deblocarea alocării de fonduri destinate investițiilor în ferme de acvacultură
Reprezentanții Ministerului Agriculturii au început să umble la rotițe pentru a-și atinge ținta de a atrage un miliard de euro fonduri europene în primul trimestru al acestui an, un prim semnal de alarmă pentru cei din acest sistem fiind demiterea directorului general al programului european pe fonduri europene pentru pescuit, Gheorghe Văcaru.
Motivul invocat de Stelian Fuia, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru schimbarea conducerii de la AM POP o constituie faptul că din luna iunie a anului trecut plățile pentru acest program sunt suspendate. În aceste condiții, noua conducere va trebui să prezinte un plan în fața autorităților de la Bruxelles astfel încât să se reușească deblocarea fondurilor, România având la dispoziție 307,6 milioane de euro prin intermediul programului pe bani europeni pentru pescuit. Beneficiarii proiectelor din Programul Operațional pentru Pescuit au la dispoziție fondurile pentru a face investiții în vase de pescuit, dar și în ferme de acvacultură sau pentru dezvoltarea zonelor pescărești, însă, până în prezent, în contul beneficiarilor care au depus proiecte pentru acest program nu a intrat niciun ban.
Totodată, șeful MADR a decis ca, până la ocuparea postului de director general prin concurs, conducerea Autorității de Management pentru Programul Operațional de Pescuit să fie asigurată de Marisanda Pîrîianu, în prezent director general adjunct în cadrul instituției.
De asemenea, ținta pentru întreg anul 2012 a ministrului Agriculturii este atragerea a 2,5 miliarde euro, ceea ce reprezintă 40% din cât are Guvernul României de absorbit în 2012.