Directorii şcolilor buzoiene, convocaţi astăzi în şedinţă de către Inspectoratul Şcolar

   Directorii şcolilor buzoiene vor lua parte, astăzi, la şedinţa cu reprezentanţii Inspectora­tului Şcolar Judeţean. Întâlnirea, programată la ora 10,00, la Liceul Tehnologic de Meserii şi Servicii, vizează semnarea contractelor de către noii directori, după concursul susţinut anul trecut.

   „Directorii care au promovat concursul vor semna contractele de management valabile pe o perioadă de patru ani. Totodată, vor fi discutate şi probleme organizatorice”, a declarat inspectorul general al IŞJ Buzău, Florina Stoian.

   Potrivit aceleiaşi surse, ordinul ministrului Educaţiei prin care posturile rămase vacante vor putea fi ocupate şi de directorii care au picat concursul are în continuare urmări la nivelul şcolilor din judeţ. Numărul demisiilor din partea managerilor de şcoli care au primit delegaţie pentru că niciun candidat nu a fost declarat promovat a ajuns la 20. „Termenul legal de a răspunde acestor demisii este de 20 de zile. Noi le vom înainta la Ministerul Educaţiei şi aşteptăm. La Buzău suntem însă acoperiţi, nicio şcoală nu rămâne fără director”, a mai declarat Florina Stoian.