Reprezentanții celor două instituții au direcționat către comunele înzăpezite pâine, ulei, făină, zahăr, apă, suc și lemne de foc
Sătenii comunelor buzoiene în care zăpada a făcut prăpăd în ultima perioadă vor fi sprijiniți de silvicultorii buzoieni, care au pregătit o cantitate apreciabilă de lemne pentru foc, astfel încât sinistrații să poată face față gerului, în timp ce reprezentanții Direcției Agricole au inițiat o acțiune de colectare de alimente de primă necesitate pentru cei din zonele lovite de intemperii.
Cosmin Florea, directorul Direcției Agricole Buzău, spune că primele societăți buzoiene care s-au alăturat campaniei de colectare a unor ajutoare sunt Boromir, brutăriile Ginar Prod și Valmar Berca, Carrefour și SC Sifonăria Izvor SRL Stâlpu. Cu ajutorul reprezentanților acestor agenți economici, Direcția Agricolă a colectat pâine, ulei, făină, zahăr, apă și suc, alimentele fiind transportate, în zilele de vineri și sâmbătă în comunele Cozieni și Valea Râmnicului, de unde urmau a fi distribuite prin intermediul reprezentaților primăriilor. De asemenea, în funcție de disponibilitatea altor întreprinzători sau societăți agricole, reprezentanții Direcției Agricole Buzău iau în calcul continuarea campaniei de colectare și distribuție de ajutoare și în această săptămână.
De la Ocoalele Silvice Buzău și Gura Teghii, 235 m.c. lemne de foc
Ca urmare a fenomenelor meteorologice deosebite produse în ultima perioadă, printre instituțiile care au venit în sprijinul sinistraților se numără și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, care a direcționat către populația afectată de căderile masive de zăpadă lemne de foc, în volum total de 1.250 mc, valoarea acestora fiind de 123.452 lei.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, această formă de sprijin a fost aprobată într-o ședință a Consiliului de Administrație a RNP – Romsilva, ca urmare a solicitărilor de sprijin din partea instituțiilor prefectului din județele Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Vrancea. Totodată, potrivit sursei citate, acordarea volumelor de lemn de foc către persoanele afectate de căderi masive de zăpadă, viscol și ger a fost avizată favorabil de către comitetele directoare ale direcțiilor silvice menționate. În județul nostru, potrivit datelor furnizate de ing. Aurel Stănciuc, directorul Direcției Silvice Buzău, cantitatea de lemne destinată sinistraților va fi de 235 m.c., în valoare de 18.644 lei, fără TVA, (186 milioane lei vechi), aceasta urmând a fi distribuită în funcție de solicitările adresate Prefecturii de către reprezentanții primăriilor din zonele afectate de zăpadă.
„Lemnele sunt disponibile la Ocoalele Silvice Buzău și Gura Teghii. La Ocolul Silvic avem 50 m.c., iar la Ocolul Silvic Buzău, pe zona Cilibia, restul cantității. Noi vom pune la dispoziția Prefecturii aceste lemne, care va organiza transportul și distribuția lor în funcție de situațiile prezentate de reprezentanții primăriilor”, ne-a declarat ing. Aurel Stănciuc, directorul Direcției Silvice Buzău.