Dacă nu ar fi avut loc accidentul mortal de la Potoceni, de ziua Sfinţilor “Constantin şi Elena”, iar rechizitoriul procurorilor nu ar fi existat, poate că nici nu am fi ştiut că, de fapt, actualul primar al comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, are, de mult timp, serioase probleme cu legea.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori în dosarul în care primarul Valerică Şercăianu este judecat pentru ucidere din culpă în formă agravantă, după ce o copilă, care ar fi împlinit în curând 15 ani, a decedat în urma accidentului din cauza leziunilor grave, sunt prezentate date care ridică mari semne de întrebare.
Prin sentinţa penală nr. 178/26.01. 1994 a Judecătoriei Buzău, Valerică Şercăianu a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală gravă. Între timp a intervenit reabilitarea, însă fapta rămâne, iar victima din dosar, Florin Nuţică, retrăieşte cu groază clipele prin care a trecut acum aproape 20 de ani, pentru simplul motiv că a fost confundat cu un văr al lui, cu care semăna bine.
Reporter: Când s-a întâmplat incidentul?
Florin Nuţică:Era cu o săptămână înainte de Paşte, aprilie 1993, într-o sâmbătă seara, atât mi-aduc aminte. Eram cu nevastă-mea la discotecă, era prietena mea atunci, urma să ne căsătorim în anul acela, ceea ce s-a şi întâmplat. La o oră târzie, am ieşit afară, la toaletă. Înainte, avusese loc un incident. Individul (n.r. actualul primar Valerică Şercăianu) cu alţi doi bodyguarzi – nişte amărâţi pe care îi avea şi îi sponsoriza, pentru că nu aveau nici după ce bea apă, dar erau buni la scandaluri, numai ca să îi asigure spatele, să îl protejeze – a avut un conflict cu un văr al meu de la Măteşti, cu care semăn puţin la înfăţişare. Dar, ei erau aşa de beţi, încât, în momentul în care am ieşit eu afară, m-au confundat cu vărul meu, şi asta au recunoscut şi ei apoi.
“Au sărit toţi trei pe mine, m-au lovit până nu am mai mişcat. M-au lăsat în şanţ şi au plecat”
Rep: Cât de rău aţi fost rănit?
F. N. :Au vrut, efectiv, să mă omoare. Dar a fost spre norocul meu că am reuşit de-am scăpat. Au sărit toţi trei pe mine, m-au lovit până nu am mai mişcat. M-au lăsat în şanţ şi au plecat. Eram mort acum dacă, cu ultimele puteri, nu mă târam …. Norocul meu a fost că mi-am revenit puţin şi am reuşit să mă târăsc, să mă vadă cineva. Că era întuneric, era …şi am avut noroc că era spitalul aici, la Săpoca. Acolo m-au dus cei care m-au găsit şi apoi a venit Salvarea cu care am ajuns la Buzău şi m-a băgat imediat la Chirurgie. Dar ei erau moţi de băuţi, deşi erau cu maşina. O aveau în parcare. Era o Dacie 1100. Dar erau morţi de băuţi, pentru că aşa mergeau peste tot. Era fiu de primar, încă de pe vremea regimului comunist, şi nu avea treabă cu nimeni.
Rep: Cât aţi stat internat?
F.N:În spital nu am stat mult. A doua zi a venit taică-său cu maica-sa la spital. Eram la etajul III la Chirugie, erau părinţii mei, fraţii, şi au întrebat “Cât să vă dau bani ca să tăceţi din gură, să nu mai meargă dosarul mai departe?”. Frate-miu a vrut să-i arunce de la etaj, pentru că eu am stat vreo trei zile în comă, la Reanimare. “Măi nenorociţilor, ăla-i mort acolo şi voi veniţi cu de-astea ?”, le-a spus.
„Eu nici nu puteam să merg pe picioare, dar am conştientizat apoi, că nu avea voie să am multe zile de spitalizare pentru că îl afecta mai mult la dosar”
F. N. :Veniseră cu mărci. Dacă ai mei n-au vrut să ia bani, pentru că oricum nu aveau cum să ia o hotărâre, pentru că nu ştiau care va fi starea mea, dacă muream, s-au dus, prin nea Costel, activist de partid, la spital, la Micro 14, au intervenit la doctorul meu care a fost de gardă, Carpen – un foarte bun chirurg, de altfel, care a plecat apoi la Rm. Sărat şi acum e la CFR – şi, cum mi-am revenit din comă, m-a dat la salon, apoi după două zile m-a externat. Eu nici nu puteam să merg pe picioare, dar am conştientizat apoi, că nu avea voie să am multe zile de spitalizare pentru că îl afecta mai mult la dosar. Aveam un frate, care era în cadrul armatei atunci, la Timişoara, şi venise de urgenţă, pentru că-l sunase mama să vină dacă mai vrea să mă prindă în viaţă, m-a luat de aici şi m-a dus la Timişoara, la Spitalul Militar, unde m-a internat ca să pot să îmi revin.
Pur şi simplu, m-au dat afară din spital. Nu cred c-am stat o săptămână în spital la Buzău. Eram ca şi mort, organe interne rupte, maxilar rupt…
„Ce-ai căutat măi nenorocitule la discotecă, că dacă nu erai acolo nu se întâmpla“
Rep:Ce s-a întâmplat cu dosarul?
F. N. :Apoi , dosarul a mers la Procuratură. Procurorul Iana, de câte ori mă duceam, îmi spunea “Ce-ai căutat măi nenorocitule la discotecă, că dacă nu erai acolo nu se întâmpla?”. La mine zbiera, ca şi când eu eram vinovat, ca şi când eu eram inculpatul….”Domnu’ procuror”, i-am spus, “ce să fac, am fost şi eu cu prietena, ce vină am eu…Mi-a dat cu ţamla-n gură, mi-a rupt dinţii…”. “Nu trebuia să te duci, dacă stăteai acasă nu se întâmpla…”, mi-a zis. A mers dosarul mai departe, la Tribunal. A cumpărat până şi pe avocatul meu…Am dat să caut cel mai bun avocat, cât mi-am permis financiar, îl chema, cred, Ştefan Ştefan. I-am dat cât am putut….Până la urmă, l-a cumpărat şi pe ăla…”Hai mă, zi ca el”, mi-a zis. Nici el n-a avut ce să mai facă…A fost acuzat de vătămare corporală gravă şi, până la urmă, i-a dat doi ani şi jumătate cu suspendare.
„După vreo şase luni, a venit taicăsu, la poartă, să mă roage să depun declaraţie că-l iert, ca să poate să plece şi el afară, la muncă”
Rep: Ce s-a întâmplat după proces?
F. N. :După vreo şase luni, a venit taicăsu la mine, la poartă, să mă roage să depun declaraţie că-l iert (n.r. pe Valerică Şercăianu), ca să poată să plece şi el afară, la muncă.
Începuse să se meargă afară, la muncă, şi el nu putea să plece. Să mă duc ca să-i şteargă cazierul. „Măi nenorocitule, nu vezi în ce hal m-ai adus, şi acum vrei să te iert ca să pleci afară”, i-am zis… Cum să fac aşa ceva, ce, am înebunit?…şi dacă nu a putut să plece, l-a băgat cum a putut, de a făcut o facultate la fără frecvenţă .
Asta a fost, în mare. Foarte descurajat am fost atunci, pentru că aşa era sistemul, numai nenorociţi, comunişti, la care nu aveai ce să le faci…