Diana Ștefănescu a reprezentat cu brio Buzăul într-un festival național de folclor

    Adolescenta Diana Ștefă­nescu și-a propus, vara aceasta, participarea intensivă la concursuri și festiva­luri și a luat startul cu brio, sâmbăta trecută, la Constanța. Diana Ștefănescu a uimit juriul prezent la Festivalul Național de Folclor „Dor de cântec românesc” cu două melodii de suflet, o doină și o horă, pregă­tite în prealabil intensiv cu profesoara Centrului Județean de Creație și Artă Buzău Nina Stamate.

   „Sunt foarte mândră de evoluția Dianei din ultimii ani și de realizările ei, șlefuite cu răbdare de mine la Centru Județean. A venit acasă cu locul II din 28 de concurenți la categoria de vârstă, 16-18 ani,  weekendul trecut, și ne pregă­tim pentru următoarea țintă, un alt festival, de data aceasta la Giurgiu, din 1 și 2 iulie. Vrem să ne axăm pe aceste proiect în această perioadă, pentru că Diana este la o vârstă la care premiile și diplomele, precum și notorietatea, contează foarte mult. Și Diana este chiar un copil care poate, și vrem ca de acum încolo să ne reprezinte Buzăul cu mândrie“, a detaliat Nina Stamate.

    Profesoara a mai precizat că în cadrul festivalului-concurs ce a avut loc în localitatea Cumpăna din județul Constanța a fost o concurență agresivă, nu mai puțin de 100 de copii prezentându-se la cele trei categorii de vârstă, iar pentru grupa Dianei doar 28 au rămas în concurs pentru jurizare.

   „Este un concurs cu tradiție, anul acesta s-a aflat la cea de-a X-a ediție, au fost copii foarte talentați și concurență la sânge. Președintele juriului a fost nimeni alta decât Elize Stan, o iubitoare de folclor și tradiție, cu zeci de ani de experiență muzicală. Sperăm ca, și pe viitor, acest premiu să contribuie la CV-ul reprezentativ al Dianei, pentru că  repet, potențial există, timpul trebuie dedicat muzicii!“, a încheiat optimistă Nina Stamate.