- Solista de muzică populară a intrat, de o săptămână, în rolul de pedagog, job pentru care studiază la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de doi ani
Între o serbare câmpenească, o petrecere privată și cursurile de la facultate, Diana Ioniță și-a mai adăugat o activitate în program: educator la grădiniță. Și nu a început cu ce este mai ușor, ci cu grupa mică, unde prichindeii nu știu decât de joacă, plâng după părinți și nu vor nici în ruptul capului să stea cuminți pe scăunel.
„Am trecut cu bine de prima săptămână, nu vreți să știți cum mi s-a părut, dar ne acomodăm treptat-treptat și încercăm să comunicăm cât se poate de bine. Am început cu grupa mică, știu că este foarte greu să captezi atenția tuturor deodată, dar ne jucăm, desenăm, colorăm și, prin aceste activități, închegăm o grupă, o familie. Avem tot timpul să ne cunoaștem și să dezvoltăm cu fiecare în parte talentele fiecăruia, în special cel vocal, la care pot spune că mă pricep cât de cât. Iubesc meseria aceasta și iubesc copiii, așa că eu cred că drumul ales va da rezultate, la fel ca în muzică“, a detaliat proaspăta educatoare.
La doar 21 de ani, mama sa o consideră un ,,copil“ împlinit
,,Cred că Diana este copilul pe care și l-ar dori orice mamă. Cuminte, cu realizări, matur în gândire, responsabil și foarte ambițios să facă multe lucruri în același timp. Este studentă, solistă, prezentatoare, mai nou educator și îi voi fi sprijin în continuare, în tot ceea ce îți propune, pentru că sunt foarte mândră de ea“, a spus și mama sa, Miruna Ioniță. Ea este cea care i-a fost Dianei aproape la fiecare eveniment din cariera ei și cea care a ambiționat-o la fiecare pas, să își dorească să fie cât mai ,,sus“.
Chiar dacă acum este studentă în anul III la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, are deja un job ca educator și își onorează evenimentele cu plăcere, tot mamei îi cere sfaturi atunci când vine vorba despre prezența scenică, costumații, ținute de scenă și tot acasă revine cu drag, aproape în fiecare weekend, pentru ,,a pune țara la cale“.
,,Mi-e dor de mama la fiecare pas, îmi este ca o prietenă și nu concep vreun eveniment fără ca ea să îmi fie alături sau fără să mă sfătuiesc în privința alegerii costumației. Sunt conștientă că fără ea nu ajungeam aici, la acest nivel de acum, și mă declar o norocoasă din acest punct de vedere“, a mai completat adolescenta de 21 de ani.
În afara serbării câmpenești de la Vernești la care a participat în acest week-end, Diana Ioniță va mai prezenta și cânta la încă două evenimente până pe 1 octombrie, când își va relua ultimele cursuri ale Facultății de Psihologie, pregătindu-se, până la vară, pentru examenul de licență, în paralel cu activitatea ca pedagog la grădinița particulară din Capitală.