Doi actori buzoieni, Diana Iarca şi Cozmin Dinu sunt născuţi la aceeaşi dată şi, pentru amândoi, ziua de luni, 13 februarie, a însemnat bucurie.
Dacă Diana a împlinit 29 de ani şi a sărbătorit la Viena, Cozmin a petrecut la Bucureşti împlinirea celor 22 de ani, iar pentru amândoi mesajele au curs pe reţelele de socializare unul după altul. Prietenii le-au urat în special succes în cariera pe care şi-au ales-o.
Actriţă, scenaristă, vedetă de televiziune şi profesor de teatru pentru copii, Diana a spus că nu i-a trecut niciodată prin cap că la 29 de ani se va afla în altă ţară, cu alţi colegi decât cei cu care se obişnuise, dar recunoaşte că este frumos când viaţa te surprinde.
Se pregăteşte de castinguri în Viena
„Toată ziua mi-am petrecut-o muncind, la radio, dar nu îmi pare rău. Mi-a plăcut dintotdeauna radioul şi e foarte frumos ce facem aici. Avem o echipă foarte frumoasă, mă înţeleg bine cu toţi colegii, mai ales cu Marina Neagu, prietena mea cu care am realizat o grămadă de proiecte. Redactorul meu şef, Daniel Pavel, este un om minunat care are răbdare cu noi, este un lider excepţional care ne motivează în tot ceea ce facem. Şi apoi, cum să nu-ţi placă să asculţi muzică de ziua ta? Să ştii că te aud atâţia oameni?! Am primit sute de mesaje de la prieteni, colegi, foşti colegi, mesaje care mi-au făcut ziua mai frumoasă! Nu m-am lăsat de actorie, o să încep să merg la castinguri aici, în Viena, pentru că nu-i aşa, prima dragoste nu se uită niciodată. De fapt, nu poţi să trăieşti fără ea. În rest, aici, în timpul meu liber scriu, am subiecte noi pentru piesele mele de teatru, pentru că voi scrie în continuare. Oamenii au nevoie de comedie! În lipsa mea, spectacolele «Feisbuc» şi «La ginecolog» se joacă, dar cu altă distribuţie. Era păcat să le las , când sunt spectacole care se joacă cu sala plină”, a mai completat Diana.
Cozmin a sărbătorit pe scenă
De cealaltă parte, actorul Cozmin Dinu a jucat zilele acestea la Mangalia piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, după care a fost pe platourile de filmare ale unei televiziuni on-line. Astfel, şi el şi-a petrecut ziua de naştere la… muncă! Şi în cazul lui, mesajele de „La mulţi ani” au curs cu zecile, cei mai mulţi prieteni urându-i sănătate şi multe realizări pe plan profesional.