Dezvăluiri din dosarul mafiei de la Permise și Înmatriculări / Cum și-a „rezolvat“ primarul de la Brăești fratele, șef la Biroul Rutier din Marghita, cu o vorbă bună la colegii de la Buzău

   Un comunicat al Direcției Generale Anticorupție face lumină în cazul afacerilor în afara legii ale „mafiei permiselor“ de la Buzău cu implicarea primarului comunei Brăești, Adrian Perțea, trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru dare de mită și cumpărare de influență, împreună cu doi agenți examinatori de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău, dar și cu cunoscutul instructor auto Gheorghe Brătilă, patronul școlii de șoferi cu același nume.

   „La 21.03.2014 (vineri), orele 12.06, P.A.I, primarul comunei Brăești, i-a solicitat examinatorului B.A. (n.r. Adrian Bote­zatu, agent șef de poliție) să intervină pe lângă funcționari de la S.P.C.R.P.C.I.V. Buzău – Compartimentul Înmatriculări, în scopul primirii și soluționării unui dosar incomplet având ca și obiect transcrierea dreptului de proprietate pentru un autoturism. Dosa­rul respectiv aparținea fra­telui primarului, P.O.D. (n.r. Octavian Dumitru Perțea) (ofițer, șef al Biroului Rutier din cadrul Poliției orașului Marghita, jud. Bihor), care dorea să treacă pe numele său autoturismul SEAT LEON, în condițiile în care acesta nu avea chitanța care să ateste plata taxei de înmatriculare în valoare de 60 lei, fapt ce împiedica primirea dosarului. B.A. l-a contactat pe co­legul său, agentul principal M.D.L., solicitându-i să-l ajute pe fra­tele primarului. Ulterior, acestuia din urmă i s-au eliberat în aceeași zi și dovada pentru a putea circula și numerele de înmatriculare.

   În schimbul intervenției fă­cute, B.A. i-a pretins primarului o alimentare, pe care a făcut-o în aceeași zi la stația menționată, fără a achita contravaloarea, care a fost trecută în contul Primăriei comunei Brăești“, precizează reprezentanții DGA, Serviciul Județean Buzău.

   La data de 19 noiembrie, procurorul specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a finalizat cerce­tările și a emis rechizitoriul prin care a sesizat instanța, dispunând trimiterea în judecată a instructorului auto Gheorghe Brătilă, a celor doi agenți examinatori Adrian Botezatu și Costin Andrei Chitic, toți trei sub control judiciar, precum și a primarului comunei Brăești, Adrian Perțea. Ieri, la primul termen în camera preliminară, procurorii au cerut arestare preventivă a lui Gheor­ghe Brătilă, dar instanța a respins cererea. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată.

   Unul din elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost o statistică la nivel județean potrivit căreia școala de șoferi a instructorului Gheorghe Brătilă avea cel mai mare număr de cursanți declarați admiși la prima examinare.

   „În fapt, la 16.10.2013, în baza informațiilor obținute și documentate de lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Buzău, a fost înregistrată o sesizare din oficiu referitoare la comiterea de acte de corupție de către agentul șef de poliție B.A. și agentul șef C.A.C., examinatori auto în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Buzău și de B.G., administratorul al unei societăți comerciale, una din cele mai importante școli de șoferi din jud. Buzău, în legătură cu sus­ținerea probei practice a exame­nului pentru obținerea permisului de conducere categoriile C, D, E (profesioniști).

   Alături de informațiile obți­nute și documentate de lucrătorii Serviciului Județean Anticorupție Buzău, unul din elementele care au stat la baza demarării acestei anchete a fost cercetarea sociologică realizată de Serviciul Studii și Proiecții din cadrul Direcției Generale Anticorupție privind promovabilitatea la prima examinare pe școli de șoferi si instructori auto, cercetare realizată pe baza statisticii postate pe site-ul Direcției Regim Permise și Înmatriculări Vehicule. Conform acestor date statistice, în anul 2012, la nivelul județului Buzău, pe primul loc s-a clasat școala de șoferi cu instructorul auto B.G., cu 453 candidați examinați, din care 82,34 % au fost declarați ad­miși la prima examinare. Rezulta­tele cercetării sociologice au re­le­­vat imposibilitatea școlarizării u­nui număr atât de mare de cursanți în interval de un an, numărul maxim de elevi putând fi de 120 în urma efectuării unui program de lucru prelungit (10 ore pe zi, 7 zile pe săptămână); conform normelor legale, fiecărui candidat trebuie să i se asigure 30 de ore de conducere, ceea ce presupune pentru 453 de cursanți numărul total de 13.590 de ore. Admițând că a lucrat în fiecare zi a anului 2012 (inclusiv sâmbăta, duminica și sărbătorile legale), pentru a putea realiza numărul de ore de condu­cere stabilit legal, instructorul auto B.G. ar fi trebuit să lucreze 37 de ore pe zi.

    În perioada octombrie 2013 – iulie 2015 susținerea probei practice pentru obținerea permisului de conducere categoria „profesioniști“ a avut loc, de regulă, în fiecare zi de marți a săptămânii, când unul dintre cei doi agenți participa la activitatea de exa­minare.

    În unele dintre aceste zile de marți, în care erau programați cursanți de la respectiva școală de șoferi, examinatorii B.A. și C.A.C. s-au deplasat în ținută civilă, cu autoturismele personale, la garajul școlii, parcându-le în curte, neasigurate și cu cheile în interior, astfel încât instructorul auto B.G. să aibă acces la acestea. În timp ce examinatorul respectiv era plecat cu candidații pe traseu, instructorul B.G. conducea autoturismul acestuia la o stație de carburanți situată în apropiere, unde îl alimenta cu carburant (până la umplerea rezervorului, în funcție de numărul de litri existenți), iar uneori trecea cu mașina și pe la spălătoria auto din cadrul unui complex din apropiere pentru a fi spălată; combustibilul și serviciile de curățenie erau achitate de instructorul auto B.G. Autoturismele agenților examinatori B.A. și C.A.C. nu au fost alimentate în aceeași zi, ci la date diferite.

    Au fost documentate și probate 17 situații în care autoturismele examinatorilor auto au fost ali­mentate în zilele în care au exa­minat cursanții  școlii de șoferi, în 10 pentru B.A. și în 7 pentru C.A.C. În 15 cazuri, alimentările au fost făcute de B.G. În două rânduri, instructorul auto a permis unor candidați să meargă cu mașinile polițiștilor examinatori la stația de combustibil, unde aceștia le-au alimentat, plătind contravaloarea carburantului.

  Alimentările cu combustibil efectuate în beneficiul agentului examinator B.A. au fost în valoare totală de 2.279,14 lei iar cele pentru agentul examinator C.A.C. – în valoare totală de 1.814,84 lei.

   În 9 din cele 15 cazuri în care a alimentat personal cu combustibil autoturismele polițiștilor, B.G., care este și administrator al școlii de șoferi, a predat societății bonurile fiscale, acestea fiind înregistrate în evidența contabilă cu titlul de cheltuieli efectuate pentru autovehiculele firmei.

   În această modalitate, inculpatul a urmărit recuperarea parțială a valorii mitei (prin deducerea TVA-ului și a impozitului pe profit pentru bonurile fiscale predate). Se observă că toate alimentările au efectuate de B.G. în interesul societății, în calitate de administrator și instructor, în scopul promovării de către cursanți a probei practice pentru obținerea permisului de condu­cere categoria „profesioniști“ și pentru asigurarea unui procent ridicat de promovabilitate; prin comportamentul său ilicit, inculpatul a antrenat și răspunderea penală a persoanei juridice.

   Pentru documentarea activității infracționale, cu sprijinul Serviciului Operații din cadrul D.G.A., în cauză a fost autorizat un investigator sub acoperire, care a efectuat cursurile școlii de șoferi profesioniști, având ca instructor pe B.G. La 04.06.2015, investigatorul i-a exprimat temerea în legatură cu promovarea probei practice, context în care instructorul i-a precizat că ar putea să abordeze dinainte unul sau doi polițiști, sugerându-i să amâne susținerea probei în eventualitatea în care este repartizat altui examinator.

    La 15.06.2015, în timpul efec­tuării ultimei ședințe de condu­cere cu instructorul B.G., investigatorul a efectuat în trafic o manevră necorespunzătoare care a atras atenția agentului de poliție C.A.C., aflat întâmplător în aceeași zonă, în timp ce desfășura activități de examinare. Agentul C.A.C. l-a contactat telefonic imediat pe instructorul B.G. și au avut o discuție legată de manevra greșită a cursantului; după ce a încheiat conversația telefonică, instructorul i-a relatat investigatorului că persoana cu care a discutat este unul dintre exa­mi­natorii S.P.C.R.P.C.I.V. Buzău, care a văzut greșeala făcută, punându-i în vedere că, în cazul în care va fi programat la acest examinator, să aibă pregatită suma de 250 de euro pentru a fi declarat admis. În ziua de marți, 16.06.2015, inves­tigatorul sub acoperire a susținut proba practică a exa­menului pentru obținerea permisului de conducere, categoria profesioniști, fiind examinat de C.A.C.

   Înainte de susținerea probei, investigatorul a avut o discuție cu examinatorul în care acesta i-a reproșat manevra greșită pe care o observase în ziua anterioară. Candidatul a susținut proba practică timp de 20 de minute, deși conform reglementărilor, examinarea trebuia să dureze 45 de minute, fiind declarat admis.

   După examen, investigatorul a discutat cu B.G., acesta fiind momentul la care instructorul i-a precizat că în aceeași zi a alimentat autoturismul marca AUDI, utilizat de agentul de politie B.A., sugerând că alimentarea autotu­rismelor examinatorilor constituie o practică menită a asigura promovarea candidaților.

   Instructorul i-a solicitat apoi banii, conform înțelegerii din 15.06.2015, iar investigatorul i-a remis suma de 1200 lei (echivalentul în lei a sumei de 250 de euro)“, se mai precizează în comunicat.

   În cursul cercetărilor au fost documentate și alte fapte de co­rup­ție comise de agenții Adrian Botezatu și Costin Andrei Chitic.

   „La 10.01.2014 P.A.I., primarul comunei Brăești, a intervenit pe lângă examinatorul B.A. pentru a facilita promovarea probei practice de către D.M.A. (angajată a Primăriei comunei Brăești), care urma să fie examinată de acest agent. În schimbul promovării candidatei, examinatorul i-a pretins primarului o alimentare cu combustibil. După ce D.M.A. a fost examinată și declarată admisă de B.A., acesta a alimentat un plin de combustibil la stația de carburanți, stație cu care Primăria comunei Brăești are încheiat un contract pentru alimentarea cu carburant a autovehiculelor primăriei. (…)

   Referitor la C.A.C., s-a stabilit că, deși cunoștea obligațiile, restrângerile de drepturi, incompatibilitățile și interdicțiile aplicabile polițiștilor, inculpatul a efectuat direct acte de comerț incompatibile cu funcția sa, intervenind în activitatea comercială desfășurată de o societate administrată de soția polițistului și care are ca obiect principal de activitate transportul rutier de mărfuri intern.

   Inculpatul s-a implicat constant în activitatea comercială desfășurată de această entitate comercială, efectuând concret si nemijlocit următoarele tipuri de operațiuni care intrau în sfera de competență a administratorului de drept: a supravegheat și controlat activitățile legate de selectarea firmei precum și activitatea lucrătorilor (conducători auto), stabilind detalii legate de facturare, plăți, salarii; a depus diligențe de identificare a unor potențiali clienți și de recuperare a unor creanțe ale societății; a efectuat oferte de preț pentru serviciile de transport rutier efectuate de o societate comercială; s-a ocupat efectiv de lărgirea portofoliului de clienți prin contractarea de noi curse pe trasee interne; a reprezentat societatea în relațiile cu terții, convenind în mod direct efectuare unor curse și tarifele aferente, apreciind asupra rentabilității contractului de transport comercial, deci în esență, asupra profitului ce urma a fi realizat de societatea comercială“, mai precizează reprezentanții DGA.