Dezastru mare în cazul unor incendii în spitalele din județ

Ce s-ar întampla în cazul unui incendiu în spital? La această întrebare au vrut să răspundă cadrele de la Serviciul de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situa­ții de Urgență (ISU) Buzău,

care au realizat controale în toate cele opt spitale de stat sau private din județ. S-au efectuat verificări pe linia prevenirii incendiilor la Spitalul Județean de Urgență, Spitalul Municipal Rm. Sărat, Spitalul General CF Galați – secția exterioară cu paturi CF Buzău, Spitalul Orășenesc Nehoiu, Spitalul de de boli cronice Smeeni, SC Ecomed SRL Vintilă Vodă, Spitalul Sf Sava SRL Buzău și la Spitalul de Psihiatrie și Pentru Măsuri de Siguranță Săpoca. Au fost constatate și nereguli, pentru care au fost aplicate 26 sancțiuni principale pentru tot atâtea deficiențe, fără a fi aplicate și alte sancțiuni complementare. 

Spre exemplu, elementele de construcție combustibile din alcătuirea șarpantei nu sunt ignifugate la Spitalul de boli cronice Smeeni și la Spitalul Orășenesc Nehoiu, se utilizează instalații și echipa­mente de încălzire, la centrala termică, fără a fi efectuate reviziile tehnice periodice și respectarea instrucțiunilor de verificare și întreținere la Spitalul Județean de Urgență, exploatarea instalațiilor electrice de iluminat având corpuri de iluminat suspendate de conductorii electrici de alimentare, becuri de iluminat fără globuri de protecție, conductoare electrice și prelungitoare montate direct pe materiale combustibile – lemn la Spitalul Județean, Spitalul privat Ecomed de la Vintilă Vodă și la Spitalul Rm. Sărat. La Spitalul Sfântul Sava din Buzău nu s-a întocmit Planul de Intervenție în caz de incendiu. În schimb, la Spitalul Săpoca s-a constatat neasigurarea verificării perioadice a sistemului de captare și scurgere a descărcărilor electrice atmosferice.

În plus, neasigurarea marcării și montării de etichete, pe ușile saloanelor de bolnavi, precum și în dreptul paturilor acestora, pentru asigurarea evacuării, a fost constatată la Spitalul de boli cronice Smeeni, Spitalul Orășenesc Nehoiu, Spitalul General CF Galați – secția exterioară cu paturi Buzău, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, Spitalul Sf. Sava și la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Toate aceste nereguli care pot conduce la declanșarea unor incendii în spitale au fost incluse într-un raport prezentat în ședința de ieri a Colegiului Prefectural , de către șeful ISU  Buzău, Dănuț Nicolae.

Pe parcursul controalelor tematice la unitățile sanitare cu paturi, au fost desfășurate 13 activități instruire-informare, 12 exerciții de intervenție și evacuare a salariaților și personalului medical, cu privire la măsurile de prevenire a situațiilor de urgență specifice unităților unde își desfășoară activitatea, fiind angrenați peste 2.360 de salariați și personal medical.

Exercițiile evacuare au scos la iveală alte nereguli. Nu este fixat locul de adunare al salariaților la Spitalul Județean de Urgență și Spitalul Orășenesc Nehoiu, nu se verifică saloanele evacuate și prezența salariaților la Spitalul Județean de Urgență Buzău, Spitalul Municipal Rm. Sărat pe secția de Pneumoftiziologie și Secția Boli Infecțioase, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca – Secția Săpoca. În plus, timpii de evacuare sunt mari la Spitalul de boli cronice Smeeni și la Spitalul Săpoca – secțiile Nifon și Ojasca.

Astfel că, odată cu executarea exercițiilor de evacuare în caz de incendiu și/sau cutremur, au fost stabilite sarcini concrete pe categorii de personal, ce revin pentru ­eva­cuarea și salvarea vieții salaria­ților și reducerea pierderilor materiale.