Revolta din mai multe penitenciare româneşti, care, cel puţin dacă este să ne luăm după ştirile care ne-au bombardat în cursul zilei de ieri, pare să se extindă, şi ca violenţă, şi ca răspândire geografică, devine din ce în ce mai suspectă. Iar declaraţia seacă de ieri a ministrului Justiţiei pe această temă – “Când vom avea ceva util de comunicat, vom comunica” – îmi întăreşte convingerea că lucrurile sunt cusute cu aţă albă. Că această mişcare este întreţinută de forţe interesate, care vor să pună presiune pe factorii de decizie din sistem şi din afara lui, pentru ca minunea graţierii şi a amnistiei, de care se tot vorbeşte în ultima perioadă, să se producă.
Iar acest lucru devine din ce mai evident dacă este să ne uităm care sunt mijloacele media care umflă peste măsură respectivele incidente: televiziunile ai căror patroni sunt fie la puşcărie, fie trecuţi de jumătatea drumului către închisoare. Iar faptul că într-unul dintre penitenciarele ai căror interni s-au revoltat se cere acces neîngrădit la ştiri ar trebui să fie un argument în plus la enunţul de mai sus.
Ceea ce trebuie însă ştiut, iar posturile de televiziune în cauză trec cu vederea, este faptul că Guvernul a planificat deja investiţii de aproape 800 milioane lei în sistemul penitenciar – bineînţeles, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie -, acestea incluzând construirea a două noi penitenciare, modernizarea a câtorva mii de locuri de detenţie şi angajarea de personal. Investiţii care au fost planificate în detrimentul sistemului de Sănătate ori al celui de Educaţie.
Şi, în loc de concluzie, citez un interviu acordat HotNews de către un fost director al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, în prezent expert în penitenciare în programe europene: ,,Amnistia şi graţierea este doar o soluţie pe temen scurt. Istoria unor astfel de decizii politice demonstrează că, în 10-12 luni, numărul deţinuţilor revine la nivelul anterior amnistiei şi graţierilor. În plus, este o investiţie în infracţionalitate şi o lipsă de respect faţă de victime. Este o investiţie în criminalitate, pentru că posibilitatea unui act de clemenţă cântăreşte greu în decizia de a comite sau nu o infracţiune. Şi, este un semn de lipsă de respect pentru victimele infracţiunilor care îşi vor vedea agresorii iertaţi, deşi acelaşi stat îngăduitor cu infractorii nu face nimic pentru victimele infracţiunilor”.