Profesorul buzoian Constantin Ciurea revine în peisajul publicistic cu o nouă carte autobiografică. „Amurg însingurat” este o lucrare care reuneşte o serie de amintiri ale autorului, legate în cea mai mare parte de nedreptăţile regimului comunist, nedreptăţi care i-au afectat în mod direct familia.
Profesorul buzoian Constantin Ciurea revine în peisajul publicistic cu o nouă carte autobiografică. „Amurg însingurat” este o lucrare care reuneşte o serie de amintiri ale autorului, legate în cea mai mare parte de nedreptăţile regimului comunist, nedreptăţi care i-au afectat în mod direct familia.
Evitând inteligent descrierile exhaustive, Constantin Ciurea reuşeşte să capteze atenţia cititorului încă de la primele pagini. Aspectul de jurnal al cărţii şi episoadele emoţionante legate de reîntâlnirea după 12 ani cu tatăl închis de comunişti sau boala enigmatică ce l-a urmărit toată viaţa, fac din cartea buzoianului o lectură la care cu greu poţi renunţa odată începută.
„Ceea ce scriu în această carte sunt evenimente care au făcut parte din viaţa mea. Mi-au marcat-o, uneori m-au şocat, îndeosebi când am aflat de cei arestaţi şi condamnaţi pentru cauze de cele mai multe ori imaginare, apoi deportaţi în închisorile sordide – comuniste – precum <celebrul> penitenciar Gherla. În acelaşi timp, aduc în prim-plan drept mărturie persoane credibile, care au trăit fapte şi întâmplări de groază, peste putinţă de imaginat, clipe asociate mai curând cu atmosfera de morgă, de cavou – atât în timpul detenţiei, cât şi după aşa-zisa eliberare, când carapacea securităţii nu contenea să slăbească chinga strânsorii”, spune Constantin Ciurea.
„Condus de mediocrităţi care apar la televizor”
Multe dintre prozele cărţii „Amurgul însingurat” au fost comparate de Ioan Stoica cu episoadele din „Memorialul durerii”.
„Textele sunt dominate de puternice accente sociale, angoase persistente, căderi psihice şi alte suferinţe. Printre protagoniştii <durerilor înăbuşite> s-au aflat tatăl autorului, rude, alţi apropiaţi. O altă componentă a cărţii se referă şi la unele momente de cumpănă din existenţa autorului, depăşite cu sprijinul specialiştilor din medicină, care i-au salvat viaţa în două rânduri. (…) <Amurg însingurat> e un volum care, paradoxal, îşi propulsează autorul pe un piedestal de la nivelul căruia să-şi continue lupta cu … sine însuşi, adică Ciurea contra Ciurea, în încăierarea fizicii cu literatura”, consideră Ioan Stoica.
După enumerarea episoadelor cu o puternică încărcătură emoţională, autorul simte nevoia unui epilog; epilog încheiat cu versurile eminesciene în care este invocat Vlad Ţepeş. „Sunt mândru că sunt român, dar regret că am fost condus de mediocrităţi care mai au tupeul să apară în faţa naţiunii, la televizor, pentru a ne da indicaţii preţioase de viitor”, mai scrie autorul.