Sat vechi, Săruleștii are o istorie care mai mult se poate cunoaște din numeroasele procese ale moșnenilor de aici. Încă din secolul al XVII-lea, ei se vor vedea nevoiți să reziste tendințelor de infiltrare în obște ale unor potentați ai vremii.
Danii moșnenești către Menedic
În debutul anului 1632, 13 ianuarie, Fătul, fiul lui Toader Șogărgău din Sărulești, dăruia mănăstirii Menedic „partea mea (…) și dân partea verilor mei ocină den câmp, den sat, den apă, de preste tot locul, cu vad de moară în apa Slănicului și alt vad de moară în Peceneaga, cât se va alege și pometul pre unde va fi”. Martori vor fi Stan Pițigoiu și Neniță din Sărulești și alții din Văsiești, Cocani, Poțintei și Mărăcineni. Localitatea din depresiunea omonimă va fi mereu așezată pe vatra de la confluența râului Pecineaga cu Slănicul în partea de sud a Dealului Bisoca. Dania venea dintr-un profund sentiment religios, în pomelnic figurând, de acum înainte, nu numai părinții ci și urmașii lui Fătul și ai verilor săi. Un Ion, fiul lui Bodea, la 11 mai 1634 vindea „cu știrea tuturor fraților de în sus și de în jos“, o ocină pentru 12.000 bani lui Stanciu din Vernești. La tranzacție, martori au fost „Radul Gavrii ot Sărulești i ot Cocani, Stanciul Potârniche i Drăghici al Băndroiului i popa Radul ot Cârlomănești i ot Rătești, Dragomir postelnic, sinu Buzei i ot Vernești”.
Un scandal cu cei din Moșești era reținut la întărirea primită de moșneni în 10 iulie 1641. Acum, Neguluță, Stan și Radu cu ceata lor erau întăriți pe părțile Moșului cel Bătrân, Gânscă din Moșești, și ale altora deoarece în vechime cei de aici le cumpăraseră. Cei șase moșneni desemnați să cerceteze cazul vor da dreptate celor din Sărățel. Cei din Moșești vor merge mai departe cerând 12 moșneni dar nu vor putea „lua legea”. Între oamenii bătrâni „mari și mici” era amintit ca mărturisitor și Nenița din Sărulești în 10 august 1643, când mănăstirea Menedic căuta să-și pună în ordine proprietățile.
În general, prin om bătrân se individualizau cei a căror barbă era deja albă, dincolo de vârsta pe care o aveau. Se înfrățeau cei trei frați Hărbor cu vărul lor Stoia la 11 februarie 1655, documentul, amplu, fiind scris de Gheorghe din Dămieni. Vindea la 10 iunie 1661, în partea Chirtopească, Constantin Nonu către fiul comisului Stoia aldămășarii fiind de aici – Nedelcu, Șerban -, din Colnice și din Schei. Dușă (Duțe) logofătul vindea și el, împreună cu nepoții, la 18 septembrie 1665, probabil în partea Buștească, deoarece ei erau de la Dimiana.
Radu, fiul uncheașului Bogdan din Sărulești vindea partea sa dintr-o moșie, în 25 mai 1683, către vel armașul Trifan. Jupânul Anton cumpăra, în 3 decembrie 1708, de la Drăgușin Drăghici, fiul căpitanului Băncescu care amintea că moșia era cumpărată de la Duță Badea din Dimiana. Mai cumpăra Anton de la un Nartea în 9 decembrie 1709, de la fiul căpitanului Lefter în 4 mai 1711, iar de la Stanciu și Gheorghie, fiii lui Dragomir Gropescu în 28 mai același an. Campania va continua și la 7 februarie 1714, când de la amintitul Nartea și de la fiul său Pană mai cumpăra căpitanul Anton Băncescu – căsătorit cu Stanca, fiica lui Giurgea Leicoiu din Vernești – partea ce o aveau de la Hărăbor, iar la 15 martie 1714 de la un Moise și de la Stanciu și Dragomir Gropescu. Călugărul Ioanichie de la mănăstirea Vintilă Vodă, în 1746, dădea un zapis egumenului prin care își zălogea moșia de aici pentru o datorie în vederea achitării pogonăritului. Aflându-se într-o situație deosebită, se împrumuta cu zălog, în 26 mai 1749, și Dobre Mânzală de la egumenul vintilean.
Claca efectuată de copii
Egumenul de la Vintilă Vodă, Daniil, la 16 decembrie 1755 se judeca, pentru întoarcere de moșie răscumpărată, cu moșnenii de la Colnicele pentru moșia de la Sărulești proces ce va merge poate și sub egumenul Silvestru spre 1760. Se va plânge egumenul în 11 aprilie 1757 de îndărătnicia celor de pe vale, între care erau pomeniți și cei de la Sărulești, pentru neplata clăcii și a dijmei. Se emitea în 27 noiembrie 1777 o carte de judecată isprăvnicească în procesul dintre Chivu Nartea și mănăstirea Vintilă Vodă. și un Nițu se judeca cu lăcașul în 26 octombrie 1794. Este de amintit manevra clăcașilor de aici care își trimeteau copiii în locul lor pentru a presta claca pe moșia lui N. Brâncoveanu lucru constatat de ispravnici la 14 martie 1787. De aici cererea proprietarilor ca efectuarea clăcii să fie făcută de om și nu de copii sau femei. Pentru moșiile de la Sărulești și Valea Stânii existau în 21 iunie 1796 sineturi la mănăstirea Menedic. In 1799 era amintit toponimul La Gorunii Frumoși.
Moșnenii Popești la 16 octombrie 1807, aveau parte de o carte judecătorească dregătorească în procesul lor cu mănăstirea. Moșnenii Bocănești vindeau, la 1 februarie 1818, biv vel banului Gr. Ghica, toată partea lor de moșie ce o aveau de moștenire în hotarele Goicelu, Valea Largă și nu numai. Aceluiași achizitor își vindeau pământul moșnenii Grămești – Mihai Grămescu și Maria Stoian -, pentru 3.500 de taleri. Vânzătorii își vor opri, totuși, jumătate din drepturile lor în moșia Goicelului și la Valea Largă. Achizițiile banului în zonă vor continua astfel că, la 13 ianuarie 1820, el se afla în posesia celor două părți din Goicelu și din munții ce aparținuseră moșnenilor Bocănești și Lupești (Docănești), dar și a părții Grămăteștilor. Achizițiile le făcuse indirect, prin căminarul Nicolae Trăsnea, și, fiindcă ajunsese să posede trei părți, cea de-a patra o va cumpăra de la căminarul Gh. Dedulescu. Vor contiunua înfruntările în justiția secolului al XIX-lea pentru pământ și cu alți reprezentanți ai boierimii din zonă.
Alexandru Gaiță,
Arhivele Naționale Buzău