Nimeni nu și-ar fi putut imagina, la începutul acestui an, că Justiția din România își va lua atât de în serios menirea. Din acest punct de vedere, deja pășim apăsat în rândul țărilor în care
legea e lege și – practic, nu doar teoretic! – nimeni nu e mai presus de aceasta.
Prin chemarea la DNA a unor politicieni precum Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu, Ioan Adam și a altora de teapa lor, Justiția se redefinește în ochii cetățeanului. În scurt timp, omul de rând va avea încredere în aceasta, așa cum are, de mult timp, în Armată și în Biserică.
E firesc ca puterea judecătorească să fie prima putere în Stat. Inclusiv numeric. Din unele statistici rezultă că, la nivel național, există peste 4.000 de judecători. Cealaltă putere, legislativă, este reprezentată de 588 de parlamentari, iar puterea executivă, adică Guvernul, din câte știu, este alcătuit din 24 de miniștri, 3 vicepremieri și un prim-ministru.
Până acum, omul simplu a trăit cu senzația pesimistă că Justiția e ceva care se ocupă doar de plebe. Se pare că abia acum, după un sfert de veac de mimare cinică a democrației, noțiunea de stat de drept își impune semnificația. Așa că nu mai miră pe nimeni faptul că infatuatul Miron Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare, sau că, în curând, îi va veni rândul și lui Liviu Dragnea să răspundă pentru niște malversațiuni făcute în scopul raptului electoral. A ajuns la DNA până și caricaturala familie princiară Lia și Paul Lambrino.
Mulți cred că Justiția își va mai domoli activitatea după încetarea mandatului lui Traian Băsescu. E doar o iluzie și o speranță deșartă a unora. Odată apăsat, acest ,,buton nuclear” nu mai poate fi oprit de nimeni. În România, setea de dreptate e comparabilă cu setea rătăciților în inima Saharei. Quod erat demonstrandum…