„Va rezista Cabinetul Ciolos până la alegeri?“, se întreabă deputatul PSD de Buzău Adrian Mocanu care, deși susține că aceasta „pare o întrebare deplasată, având în vedere că instalarea noului Guvern s-a petrecut cu puțin timp în urmă, și, de asemenea, pare inoportună dacă este să luăm în calcul susținerea pe care, până și partidul din care fac parte, la nivel de conducere, evident, i-a promis-o în Parlament“, spune că este convins că întrebarea este relevanță dintr-o oarecare perspectivă.
„Cabinetul Ciolos are neșansa de a concura cu un Guvern anterior care, în ciuda manipulărilor grosolane, a scenariilor aruncate în capul opiniei publice, s-a remarcat prin faptul că a avut, pentru prima dată în ultimii zece ani, rezultate pozitive palpabile, rezultate semnificative. Aș vrea să ne amintim fie și numai capitolul salarial. Personalul didactic a avut parte de reglementări prin care a primit, într-un singur an, trei majorări salariale: două de câte 5 la sută în martie și septembrie pentru dascăli și de 12 la sută pentru personalul nedidactic în luna august, ultima majorare fiind cea de 15% de la 1 decembrie pentru toți cei care lucrează în învățământ. Cumulând această situație, în învățământ am avut în 2015 salarii cu 26 la sută mai mari. După profesori, învățători și personal nedidactic din unitățile de învățământ, și bugetarii din sectorul medical au fost avuți în vedere de Guvernul Ponta, care, prin Ordonanța de Urgență privind majorarea, de la 1 octombrie, a salariilor din sistemul sanitar, a făcut ca angajații din Sănătate, Asistență Socială și angajații serviciilor de expertiză medicală să primească salarii majorate cu 25 la sută. Au urmat angajații din administrația publică, din Jandarmerie, Poliție, din ISU, din cadrul unităților de cultură și teatru. Toți aceștia au primit salarii mărite cu 10 la sută începând cu 1 decembrie 2015“, spune Adrian Mocanu.
Acesta este de părere că „Guvernul Ponta a lucrat ca la carte, favorizând, în primul rând, creșterea economică a României și, odată acest lucru realizat, crescând nivelul de trăi al populației, iar creșterea economică a României a putut susține toate majorările de venituri ale populației“.
Cum se poziționează actualii guvernanți față de această situație răspunde tot Mocanu, spunând că, „deocamdată cu stângăcie, nereușind să facă nimic senzațional, fiind prizonierii «cumințeniei» pe care au jurat-o PSD-ului contra susținerii în Parlament. Rămâne de văzut dacă Cabinetul Cioloș va rezista până la alegeri. În mod cert, nu este Guvernul care să aibă condițiile pentru a avea același tip de strategie și de putere decizională pe care le-a avut Guvernul Ponta. Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne așteptăm la rezultate fantastice, la creșteri de salarii și pensii, la îmbunătățire economică, ci doar la un regim tranzitoriu, care să pregătească noua situație politică din 2016“, mai spune deputatul PSD de Buzău Adrian Mocanu.