Democrat-liberalii buzoieni, în febra alegerilor interne

Democrat-liberalii buzoieni se află în plin proces electoral intern, a declarat liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, care a precizat că, până în luna octombrie, când va avea loc Consiliul de Coordonare Judeţean, alegerile din teritoriu vor fi finalizate.

„Avem câteva organizaţii pe care trebuie să le refacem. Avem alegeri, în octombrie vom avea alegeri la nivelul conducerii judeţului. Până atunci, avem alegeri de jos în sus. Deja, la sfârşitul săptămânii (trecute, n.r.) încep alegerile în comune”, spunea, în urmă cu o săptămână, liderul democrat-liberal buzoian.

Conform secretarului ­ge­neral al organizaţiei judeţene, Cristian Nicu, până în momentul de faţă au fost organizate alegeri în comunele Costeşti, Gălbinaşi, Cilibia şi Cislău, urmând ca, la acest sfârşit de săptămână, să aibă loc întruniri similare în organizaţiile PDL din Smeeni, Brădeanu, Ţinteşti şi Glodeanu Sărat. „Ne-am propus ca, până la sfârşitul acestei luni, să organizăm alegeri în 30-40 la sută dintre organizaţiile din mediul rural, pe care le vom finaliza în perioada iulie-septembrie. Oraşele şi municipiile din judeţ vor organiza alegeri în prima parte a lunii octombrie, urmând ca în a doua parte a aceleiaşi luni, să fie organizate cele de la nivelul organizaţiei judeţene”, a mai spus secretarul general al organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, Cristian Nicu.

    

Peste 6.800 membri de partid activi

 

În momentul de faţă, organizaţia judeţeană a Partidului Democrat Liberal numără 6.830 membri şi, conform preşedintelui PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, se situează în primele 20 de judeţe ca număr de membri raportat la populaţia cu drept de vot. „Avem 6.820 sau 6.830 de membri în organizaţia judeţeană Buzău; este bine la nivel naţional ca şi procent, şi ocupăm locul 15-16, până în locul 20, raportat la numărul de cetăţeni cu drept de vot”, a declarat Cezar Preda. El mai spune că scăderea numărului de membri faţă de anul trecut, când PDL tocmai ieşea de la guvernare, nu este prea mare: „Acum un an am avut 8.000 de membri. Dar acum i-am inventariat de jos în sus, atunci am cerut de la preşedinţii de organizaţii, este o diferenţă de abordare. Nu o considerăm o scădere. Scăderea ar fi în jurul a 300-400 de membri în realitate, la nivelul întregului judeţ. Sunt oameni care nu mai fac politică, alţii au decedat, alţii s-au dus la alte partide, este ceva natural. Nouă ni s-a părut că lucrurile stau destul de bine”, a mai spus ­li­derul democrat-liberal buzoian, deputatul Cezar Preda.