Ion Iliescu are un urmaș ideologic, chiar dacă nu provine din rândul social-democraților.
Fostul președinte al României Ion Iliescu a împlinit, sâmbătă, vârsta de 82 ani. Cel mai longeviv politician român al momentului – situație datorată, bineînțeles, și faptului că nu a avut niciodată parte de binecuvântatele lături de la zarca Aiudului, Sighetului ori a Râmnicului Sărat – catalogat în cele mai diverse feluri de amici ori de inamici, “patriarhul PSD” ori “criminalul încă liber”, după dorința fiecăruia, ar fi putut avea parte de o aniversare cât se poate de tristă. Pe care să nu o însenineze nici sutele de telefoane primite de la admiratori și nici buchetul de trandafiri albi de la Traian Băsescu.
Să lăsăm la o parte trăirile pe care Ion Iliescu le face publice pe blogul său personal, un veritabil bilanț al activității sale politice. Să le luăm pe cele ascunse, pe care doar le putem intui. În fapt, trăgând linie, Ion Iliescu ar putea fi considerat un învins. În preajma zilei sale, propriii săi colegi din partidul pe care l-a creat și l-a făcut să crească l-au trădat. Greva parlamentară a USL – pe care președintele de onoare al PSD a calificat-o, încă dinainte de a începe, drept “o mare tâmpenie” – a permis puterii să legifereze imprescriptibilitatea infracțiunii de omor și, la o adică, orice procuror zelos ar putea să scormonească, de acum încolo, în mizeria ascunsă în dosarele Revoluției și ale mineriadelor.
Dar drama nu este doar aceasta, ci una mult mai profundă. În 22 de ani, Ion Iliescu nu a reușit să-și creeze un urmaș. Nici “prostănacul” Mircea Geoană, nici “arogantul” Adrian Năstase, și nici Victor Ponta nu au izbutit să se ridice la înălțimea așteptărilor sale. Spuneam că aniversarea de sâmbătă ar fi trebuit să fie una tristă; cu siguranță nu a fost, totuși, așa. Ion Iliescu are un urmaș ideologic, chiar dacă nu provine din rândul social-democraților.
Vă propun un exercițiu de imaginație. Rugați pe cineva să vă citească următorul text, în timp ce dumneavoastră țineți ochii închiși: “Pentru ceea ce fac Traian Băsescu și ai lui în țară, noi îi calificăm drept dușmani. Ne vom lupta cu ei cum te lupți cu un dușman, nu cu un adversar (…) Avem multe probleme să organizăm o asemenea armată de asemenea anvergură, suntem mereu în progres, ei de asta turbează (…) Îi vom nimici. Vom elibera această țară de ei”.
Dacă mai aveați vreo îndoială, este un fragment desprins dintr-un recent discurs al lui Crin Antonescu. Cel care a scuipat pe crucea Brătienilor și și-a pus în frunte secera și ciocanul celor care i-au exterminat pe aceștia, în zarca Aiudului, Sighetului ori a Râmnicului Sărat.