Delincvenți minori deghizați în colindători, prinși de polițiștii din Merei

   După ce, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost sesizate în localitate mai multe furturi din locuințe, care au fost înregistrate inițial cu autori necunoscuți, polițiștii din cadrul Secției 6 poliție rurală Merei i-au identificat, ieri, pe principalii bănuiți.

   Este vorba despre doi minori, cu vârste de 15 și respectiv 12 ani din localitate și care, în perioada 27 decembrie 2015 – 1 ianuarie 2016 au profitat de neatenția proprietarilor unor locuințe.

   Cei doi minori intrau în curțile unor localnici din Merei sub pretextul că au venit să-i colinde, după care sustrăgeau bunuri de la aceștia. Au reușit astfel să plece din curțile oamenilor care i-au primit să ­co­linde cu documente și bunuri în valoare de 2.000 de lei.

   În aceste cauze au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.