Pentru că anul 2011 a fost declarat la nivel internaţional anul voluntariatului şi buzoienii vor marca această iniţiativă internaţională, printr-o acţiune[…]
Pentru că anul 2011 a fost declarat la nivel internaţional anul voluntariatului şi buzoienii vor marca această iniţiativă internaţională, printr-o acţiune ce va avea loc pe 6 decembrie, chiar de ziua lui Moş Nicolae. Acţiunea ce va avea loc marţea viitoare, la Sala Sporturilor, începând cu ora 11.00, va fi coordonată de Carmen Sava, din partea Direcţiei pentru Sport şi Tineret. Vor participa aproximativ 100 de copii, ai Şcolii nr. 7, ai clubului sportiv Happydance şi ai Grădiniţei nr. 18. ”Este un eveniment pe care am fi dorit să-l facem şi anul trecut, dar nu am avut buget şi pentru că anul acesta este chiar anul european al voluntariatului, iar 5 decembrie este ziua internaţională a acestui mod de acţiune, benevol, ne-am gândit să-l marcăm simplu, prin premierea cu dulciuri a 100 de buzoieni talentaţi, care vor cânta şi vor dansa spre deliciul publicului, al profesorilor şi mai ales al părinţilor”, a declarat Carmen Sava. Acelaşi inspector mai spune că şi-ar fi dorit ca mult mai mulţi copii să fie implicaţi în acest eveniment, dar, din păcate, bugetul nu le-a permis şi speră ca măcar cei ce vor lua parte la acţiunea de marţi să înţeleagă, pe lângă premiile primite şi momentele susţinute, că voluntariatul trebuie să existe în orice comunitate, şi promovat mult mai intens.
Pe 5 decembrie – expoziţie realizată de buzoienii cu dizabilităţi
Tot în spiritul Sărbătorilor de Iarnă, acelaşi inspector ne-a mai detaliat planificarea unui alt eveniment, pentru 5 decembrie, în sprijinul copiilor de la Liceul de Arte şi Meserii. ”De la începutul acestei săptămâni, am livrat materialele pentru un proiect ce se intitulează <În aşteptarea lui Moş Nicolae> şi se adresează buzoienilor cu dizabilităţi”. Mai exact, noi le-am pus la dispoziţie tot ce le trebuie ca să confecţioneze cele mai frumoase felicitări de Sărbători, pe care le vor expune exact luni, iar expoziţia va fi cu vânzare, întrucât şi anul trecut a avut rezultate bune, cei care au venit cumpărând majoritatea exponatelor confecţionate manual de către aceşti copii speciali”, a încheiat inspectorul şcolar.