De ziua lor Zeci de copii au probat ieri uniformele de poliţist, jandarm şi pompier

Principalele structuri teritoriale din judeţ ale Ministerului de Interne, respectiv Poliţia, Jandarmeria şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au acordat ieri o atenţie deosebită copiilor, dându-le fie şi pentru câteva minute ocazia să probeze o uniformă sau un accesoriu de intervenţie ori să dirijeze circulaţia într-o intersecţie importantă din oraş.

            Astfel, zeci de copii de la grădiniţe şi şcoli generale din Buzău şi din Râmnicu Sărat au avut ieri posibilitatea ca de ziua lor să viziteze sediile ISU şi Inspectoratului de Jandarmi unităţi care şi-au deschis porţile cu ocazia zilei copilului, promovându-şi astfel şi imaginea în rândul celor mici care aspiră către o astfel de carieră.

            La ISU, porţile s-au deschis în jurul orei 10.00, iar vizitatorii nu au întârziat să apară. Aici, pompierii le-au prezentat maşinile de intervenţie şi tehnica din dotare, dându-le toate explicaţiile pe care copiii le-au solicitat cu privire la misiunile specifice de zi cu zi. Au avut de asemenea ocazia să se urce la volanul autospecialelor de intervenţie să le probeze căştile pompierilor, cu toţii arătându-se foarte încântaţi.

            Şi jandarmii au avut vizitatori de la şcoli şi grădiniţe, care au putut de asemenea să vadă pe viu cum arată un pistol sau o puşcă ori cum se antrenează luptătorii din detaşamentul mobil. Jandarmii au pregătit chiar şi demonstraţii, punând în scenă câteva intervenţii în situaţii limită şi câteva exerciţii cu câinii din dotare.

            În fine, alţi câţiva copii buzoieni au avut ieri ocazia să dirijeze circulaţia în zone cheie ale oraşului, mai precis la câteva treceri de pietoni. Supervizaţi de un poliţist de la circulaţie şi purtând veste reflectorizante, aceştia, organizaţi în patrule şcolare, au oprit alternativ maşinile şi pietonii care  intenţionau să traverseze fără să se asigure.

{loadposition zgalerie605}