De Rusalii, buzoienii au băut pe rupte şi s-au urcat la volan

*În această perioadă, poliţiştii au constatat şi alte 700 de abateri de la regulile de circulaţie, cele mai multe constând în nerespectarea limitei de viteză

Aşa cum se obişnuieşte pe la noi cu ocazia marilor sărbători, buzoienii au chefuit pe cinste în week-end, profitând din plin de faptul că au mai avut la dispoziţie o zi liberă pentru a marca aşa cum se cuvine sărbătoarea Rusaliilor.

*În această perioadă, poliţiştii au constatat şi alte 700 de abateri de la regulile de circulaţie, cele mai multe constând în nerespectarea limitei de viteză

Aşa cum se obişnuieşte pe la noi cu ocazia marilor sărbători, buzoienii au chefuit pe cinste în week-end, profitând din plin de faptul că au mai avut la dispoziţie o zi liberă pentru a marca aşa cum se cuvine sărbătoarea Rusaliilor. Cum un chef nu e reuşit fără băutură, în judeţ s-a băut cu spor, partea proastă fiind că unii dintre petrecăreţi nu au ezitat să se urce la volan la spartul chefului, chiar dacă, în unele situaţii erau rupţi de beţi. Aşa se face că în perioada 11-13 iunie, pe şoselele din judeţ s-a consemnat un record negativ materializat în numărul mare de şoferi care au fost depistaţi de către poliţiştii de la circulaţie, număr ce a depăşit cu mult media de beţivi care bântuie de obicei pe drumuri.

            Cunoscând meteahna şoferilor buzoieni de a bea până cad pe spate şi de a se urca apoi la volan, poliţiştii au intensificat verificările în trafic pe această linie, efectuând peste 200 de testări alcoolscopice. Astfel, au fost depistaţi 14 şoferi care conduceau băuţi, în cazul a cinci dintre ei starea de beţie fiind evidentă. În cazul lor s-a impus întocmirea de dosare penale, întrucât valoarea alcoolemiei în aerul expirat era de peste 0,40 la mie. Campion absolut a fost un bărbat de 37 de ani, care avea o alcoolemie de 1,01 la mie iar, în schimb, nu avea permis. Un alt şofer de 40 de ani a ţinut să facă circ a doua zi de Rusalii, refuzând categoric să se supună testului alcoolscopic, dar şi recoltării de sânge, fapt pentru care s-a ales la rândul său cu dosar penal.

            În cazul în care nu au condus băuţi, mulţi şoferi au comis alte abateri, poliţiştii aplicând peste 700 de sancţiuni, mai mult de jumătate dintre ele pentru nerespectarea limitei legale de viteză. Din nou, moldovenii s-au dovedit cei mai iuţi, cele mai mari viteze fiind înregistrate de radare în cazul unei băcăuance care gonea cu 196 de kilometri pe oră, recordul de viteză în localitate fiind deţinut de un focşănean care gonea în Merei cu 113 kilometri pe oră. Printre sutele de şoferi prinşi că au călcat pe bec s-a numărat şi un tânăr de 14 ani depistat la volan pe un drum judeţean, minorul fiind cercetat penal pentru conducere fără permis.