*“Dacă mai aveam încă 200 de camere, toate s-ar fi ocupat”, susţine Constantin Musceleanu, preşedintele Asociaţiei Sărata Monteoru
*“Dacă mai aveam încă 200 de camere, toate s-ar fi ocupat”, susţine Constantin Musceleanu, preşedintele Asociaţiei Sărata Monteoru
Buzoienii care nu au vrut să parcurgă distanţe prea mari pentru a petrece noaptea dintre ani sau turiştii din alte zone din ţară care s-au plictisit de rutele foarte aglomerate şi au ales să iasă la distracţie de Revelion în locaţiile turistice din judeţul nostru nu au de ce regreta, Staţiunea Sărata Monteoru şi pensiunile din nordul judeţului dovedindu-se adevărate puncte de atracţie pentru iubitorii de natură şi de petrecere.
Dacă pentru buzoieni o primă motivaţie a acestei alegeri este faptul că nu au vrut să cheltuie bani mulţi, pentru oaspeţii din alte judeţe principalele motive au fost dorinţa de a ajunge în locuri pe care nu le-au mai văzut şi care au puncte în plus la capitolele ospitalitate, linişte şi aer curat. În aceste condiţii, printre primii care au avut de câştigat ca urmare a acestei orientări se numără patronii pensiunilor şi amenajărilor turistice din Sărata Monteoru, staţiunea fiind ocupată sută la sută de Revelion. Potrivit datelor furnizate de Constantin Musceleanu, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sărata Monteoru, cererile turiştilor au depăşit numărul de locuri de cazare din staţiune, singurul regret al organizatorilor meselor festive şi al programelor speciale de Revelion constituindu-l faptul că nu a fost zăpadă, minus compensat însă prin surprizele pregătite pentru vizitatori. “De Revelion, toată staţiunea a fost plină, iar atmosfera a fost destul de plăcută. Vă spun la modul cel mai serios că cereri au fost foarte numeroase. Dacă mai aveam încă 200 de camere, toate s-ar fi ocupat. A fost veselie, focuri de artificii, lumea a fost mulţumită şi cei mai mulţi turişti cu care am discutat ne-au spus că se vor întoarce şi cu alte ocazii în staţiune”, ne-a declarat Constantin Musceleanu, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sărata Monteoru.
În ceea ce priveşte originea turiştilor care şi-au petrecut Revelionul în staţiunea Sărata Monteoru, preşedintele asociaţiei a precizat că cei mai mulţi vizitatori au fost din Constanţa, Brăila, Galaţi, Vrancea şi Prahova, dar au venit turişti şi din Capitală şi din alte judeţe. De asemenea, Constantin Musceleanu a precizat că în prezent printre investiţiile susţinute în staţiunea buzoiană se numără înfiinţarea unei tiroliene, amenajare ce va fi destinată amatorilor de senzaţii tari, prin care se încearcă în principal atragerea tinerilor. “Noi lucrăm la tiroliană. Vor fi practic două astfel de amenajări: o tiroliană de 40 de metri pentru copii şi una de 200 de metri pentru adulţi şi sperăm că aceaste amenajări vor însemna un lucru în plus pentru atragerea tinerilor”, a concluzionat Constantin Musceleanu, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sărata Monteoru.
Locurile de cazare din Siriu, ocupate cu două luni înainte
Pe lângă staţiunea Sărata Monteoru, de succes la Revelion s-au bucurat şi pensiunile de pe Valea Buzăului, şi în mod special cele din nordul judeţului.
Potrivit datelor furnizate de aleşii locali din comunele Siriu şi Gura Teghii, faţă de alţi ani s-a ajuns în situaţia ca pe lângă pensiunile amenajate în zonă să existe turişti care au preferat să petreacă noaptea dintre ani în gospodăriile unor săteni. “ Avem peste 15 pensiuni, dar vă spun că toate au fost pline la refuz, iar în toate localurile unde au fost organizate petreceri a fost lume multă şi multă veselie. Am văzut maşini cu numere din alte judeţe şi din Capitală şi la casele particularilor şi cu siguranţă că, dacă ar fi existat mai multe amenajări turistice, ar fi avut clienţi din belşug. Ce să vă spun mai mult decât că pe mine m-au tot sunat diverşi oameni care mă cunosc să le recomand pensiuni din comună şi, după ce m-am interesat, am ajuns să le spun că nu mai sunt locuri libere, şi asta cu vreo două luni înainte de Anul Nou”, ne-a declarat primarul comunei Siriu, Corneliu Dumitrescu.
În schimb, mai puţină agitaţie de Revelion decât în alţi ani a fost în zona Haleş-Ciolanu, primarul comunei Tisău, Ion Guloiu explicând că mai mulţi vizitatori au fost în localitate de Crăciun. “Nu a fost o afluenţă foarte mare de turişti, aşa cum se întâmpla în alţi ani. Nu ştiu care a fost cauza, dar am avut şi noi turişti de Crăciun şi în zilele de după Crăciun, când oamenii au venit la biserică“, ne-a declarat primarul din Tisău, Ion Guloiu, în opinia sa lipsa turiştilor din această perioadă fiind compensată de numărul mare de vizitatori din perioada sărbătorilor pascale şi de pe timpul verii, perioadă din an când zona Haleş-Ciolanu devine o locaţie ideală pentru iubitorii de natură, din “oferta” locală nelipsind spaţiile generoase în care turiştii să îşi poată instala corturile chiar la poalele pădurii.