De miercuri, gata cu fumatul în spațiile publice închise

   Peste două zile, mai exact din data de 16 martie, fumatul va fi  complet interzis în toate spațiile publice închise, dar și în cele de la locul de muncă sau în cele de joacă destinate copiilor.

   După publicarea Legii antifumat în Monitorul Oficial, aceasta intră în vigoare în 45 de zile, respectiv pe 16 martie,  dată de la care persoanele juridice și cele fizice care nu vor respecta interdicțiile cuprinse în acest act normativ vor suporta sancțiuni cu înăsprire graduală.

   Primită cu entuziasm de nefumători, noua lege a stârnit, în schimb, revolta celor care fumează și care se consideră discriminați de prevederile res­trictive pentru ei, dar și a pro­prietarilor de baruri, clu­buri, restaurante, discoteci etc, mulți dintre acestea temându-se de prăbușirea propriilor afa­ceri, pe fondul unor încasări drastic reduse cauzate de împuținarea clienților fumători. În timp ce aceștia caută soluții și investesc în amenajarea de spații deschise pentru fumători, pentru a-și păstra grosul clien­ților, fumătorii ar putea simți pe propria piele, chiar împotriva voinței lor, beneficiile acestei legi, care are ca scop protejarea să­nătății, prevenirea răspân­dirii acestui viciu în rândul minorilor și un nivel adecvat calității vieții populației Ro­mâniei.

   Astfel, cu restricții la tot pasul, fie în localuri, fie la locul de muncă sau în alte spații închise, unii dintre fumători ar putea să renunțe la viciul lor, alții vor aprinde țigara mai rar. Potrivit noii legi, prin spațiu public închis se înțelege orice orice spațiu  accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indife­rent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

   De asemenea, prin spațiu închis la locul de muncă noua lege indică orice spațiu care are acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat  într-un loc de muncă, așa cum este definit de Legea nr.319/2006 privind protecția și securitatea muncii. Totodată, nici alternativa țigărilor electronice nu este ocolită de restricții, acestea nemaiputând fi utilizate, ca până acum, în mij­loacele de transport în comun.

   Singurele excepții sunt cele referitoare la celulele deți­nuților din penitenciarele de maximă siguranță, unde se va putea fuma în continuare, precum și în camerele special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale, cu respectarea strictă a unor condiții.

La a treia abatere, unitățile sancționate sunt închise

   În ceea ce privește sancțiunile pentru nerespectarea prevedeilor Legii antifumat, acestea vor fi aplicate atât persoanelor juridice, cât și celor fi­zice.

   Pentru persoane juridice, faptele vizate sunt permiterea fumatului în spațiile publice închise, vânzarea la bucată a țigaretelor, comercializarea pachetelor de țigări cu mai puțin de 20 de bucăți, comercializarea acestora la automate, vânzarea produselor din tutun tinerilor sub 18 ani, comercializarea în unitățile sanitare și cele de învățământ, folosirea de de embleme sau  denumiri de mărci de tutun pentru comercializarea altor produse.

   Sancțiunile se vor aplica gradual. La prima abatere, amenda este de 5.000 de lei, la a doua, 10.000 de lei plus suspendarea activității până la remedierea situației, iar a treia abatere va fi taxată cu amendă de 15.000 de lei și închiderea unității sancționate.

Fumătorii, taxați cu amenzi de până la 500 de lei

   Persoanele fizice care vor fuma, începând din data de 16 martie în spații publice închise, la locul de muncă, în mijloace de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.

   Aceleași amenzi vor fi aplicate fumătorilor atunci când își vor aprinde țigara în unitățile sanitare, cele de învățământ sau destinate protecției și asistenței copilului.