Fostul primar al orașului Nehoiu a mai bifat un partid în traseul său politic. După Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Partidul Mișcarea Populară, Alexandru Corcodel a devenit membru, șef de organizație și candidat la Primărie al Uniunii Naționale pentru Progresul României.
Astfel, duminică, la Nehoiu s-a desfășurat Conferința locală pentru înființarea organizației orășenești a Uniunii Naționale pentru Progresul României, în prezența reprezentanților organizației județene: senatorul Constantin Popa, președinte, și secretarul general Petre Bardașu.
În prezența a peste 250 de membri ai organzației nehoiene, Alexandru Corcodel a fost ales președinte, fiind desemnat și drept candidat al acestei formațiuni politice la Primăria Nehoiu. De asemenea, au fost aleși și cei nouă vicepreședinți, secretarul organizației, zece membri ai Biroului Permanent Local, președintele organizației de tineret și președintele organizației de femei.