De ce s-a întors Bîgiu la șefia Consiliului Județean? Printre altele, „să-l ardă“ pe Mamulos

   „Mult-așteptata“ întâlnire dintre președintele Consiliului Ju­dețean, Cristinel Bîgiu – trimis în judecată în două dosare pentru fapte de co­rupție -, reîntors recent la serviciu, imediat după ce instanța i-a ridicat măsura arestului la domiciliu, și aleșii județeni nu a avut loc joi. Versiunea oficială a absenței lui Bîgiu de la ședință, prezentată de vice­președintele instituției Petre Emanoil Neagu, a fos aceea că președintele Consiliului Jude­țean, „ca orice cetățean al Republicii, are dreptul la concediu și este în concediu“. În fapt, însă, este greu de crezut că Bîgiu va mai participa la vreo ședință a deliberativului județean, atât timp cât pe lista persoanelor cu care, în conformitate cu constrângerile controlului judiciar instituit pe numele său, nu are voie să ia niciun fel de contact se află se­cretarul județului, Laurențiu Gavrilă, martor într-unul dintre dosare, și a cărui prezență în plen este obligatorie.

   Tot ieri, vicepreședintele Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu a ținut cu tot dinadinsul să dezmintă informațiile conform cărora nu ar privi cu ochi buni reîntoar­cerea lui Cristinel Bîgiu în fruntea instituției, negând și că i-ar fi reproșat acestuia gestul în cauză: „Să știți că nu am avut niciun conflict cu nimeni, nu sunt absolut nemulțumit de nimic, întoarcerea domnului președinte Cristi Bîgiu este absolut normală atât timp cât legiuitorul nu i-a interzis acest lucru. Nu am avut niciun fel de dispută, colaborăm  instituțio­nal, că așa este normal să colaborăm (…) Nu comentez dacă este moral, știți relațiile mele care le am cu domnul preșe­din­te Bîgiu. Și în momentul în care s-a întâmplat ce s-a în­tâmplat v-am explicat ce v-am explicat, nu sunt eu cel care hotărăsc ce s-a întâmplat, le­giuitorul și poate Dumnezeu știe ce s-a întâmplat acolo, nu este treaba mea. Eu am o relație cu omul Cristinel Bîgiu, cu președintele Cristian Bîgiu, ce s-a întâmplat acolo nu este problema mea și nu comentez. Ca să avem lucrurile clare, ca nu cumva să aibe cineva vreun dubiu, știți că eu am vorbit pe același ton și înainte să se întâmple, și când s-a întâmplat, și după ce s-a întâmplat. Eu l-am vizitat și în penetenciar (sic!) și în arest, l-am vizitat și acasă, l-am vizitat ca și prieten. Iar dacă l-am vizitat nu m-am dus să am dispute cu domnia-lui, l-am vizitat ca și prieten, nu m-am dus ca să vorbim des­pre Consiliul Județean, am vorbit, dacă vreți, banalități, familii, copii“, a spus Neagu.

Cojocea, pe cracă?

   Făcându-ne că înghițim pe nemestecate, precum pelicanii, explicațiile vicepreședintelui Neagu, rămâne, totuși, întrebarea legată de motivul real al reîntoarcerii lui Cristinel Bîgiu pe postul de președinte al Consiliului Județean. Una dintre posibilele explicații ar fi incidentul, relativ straniu, nemaiîntâlnit în istoria deli­berativului județean, petrecut la finalul ședinței de ieri.

   Astfel, președintele Co­misiei de Urbanism, consilierul ALDE Mariana Tudor, a adus la cu­noștința plenului faptul că directorul Direcției pentru Dezvoltare Regională a Consiliului Județean, Dragoș Cojo­cea, s-ar fi supărat că la co­mi­sie a fost chemată o sub­or­donată a sa – nimeni altcineva decât directorul adjunct al aceleiași direcții, Liliana Nicolae, unul dintre oamenii fideli președintelui Bîgiu – pentru a da explicații în legătură cu derularea proiectului european privind reducerea șomajului. Conform Marianei Tudor, Cojocea ar fi dat buzna în sala în care comisia își desfășura lucrările și i-a luat la rost pe consilieri că și-au permis să îi cheme subordonată la comisie.

   „Am invitat-o pe șefa de proiect de la proiectul cu șomerii de la bibliotecă să ne explice îndeamănunt proiectul. Ea a venit, ne-a dat toate informațiile, numai că, la un moment dat, a intrat în sală domnul Cojocea, care a început să țipe la doamna Oprea (Mirela Oprea, director executiv al Direcției Juridice și Administrație Publică Locală, n.r.) că nu e normal să îi ia oamenii să îi aducă la comisii. Domnul Cojocea nu a înțeles, probabil, că aceste comisii nu sunt publice și că doamna a fost invitată să dea informații în legătură cu proiectele. Vă rog frumos să luați act de acest caz și să luați măsurile ce se impun“, a declarat consilierul Județean Mariana Tudor. Tocmai pentru că, așa cum însuși consilierul Mariana Tudor a spus, lucările comisiei nu sunt publi­ce, este de neînțeles de ce a ținut ea neapărat să facă pu­blic incidentul, de altfel caracte­ristic directorului Dragoș Cojocea. Mai ales în condițiile în care erau suficiente elemente pentru a demara o procedură disciplinară împotriva acestuia, așa cum, de altfel, a și anunțat, după ședință, vicepreședintele Petre Emanoil Neagu.

   Dragoș Cojocea, zis Mamulos, s-a distins, de-a lungul timpului, prin mai multe incidente, precum intervenția în direct pe un post național de televiziune pentru a înjura copios realizatorii, amenințarea cu arma a unui conducător auto aflat în trafic și tentativa de a agresa sexual o angajată a Consiliului Județean la locul de muncă.

   Însă cea mai importantă calitate în economia unui eventual răspuns atât la straneitatea intervenției de ieri a consilierului Mariana Tudor, cât și, parțial, la dezlegarea misterului întoarcerii lui Bîgiu la șefia instituției, este aceea de denunțător și martor al acuzării în dosarul în care pre­ședintele Consiliului Județean este trimis în judecată pentru „mita din parcare“. Dacă incidentul ar fi fost provocat de oricine altcineva, s-ar fi pus batista pe țambal, precum în multe alte cazuri, chiar privindu-l pe Cojocea, din trecut. Se pare că zilele acestuia în Consiliul Județean sunt numărate, ca să nu mai punem la socoteală faptul că, în acest fel, un martor al acuzării din dosar poate fi compromis, măcar parțial.