În replică la dialogul președintelui Iohannis cu demonstranții împotriva sistemului politico-administrativ actual, PSD a conceput un fel de dialog comunist cu „societatea civilă“. Firește, un partid cu rădăcini istorice în viitorul trecutului nu poate concepe o altă „societate civilă“ decât cea din comunitatea bine organizată a „Fermei animalelor“ a lui George Orwell.
Pentru cei care, de mai bine de șapte decenii, mai pe față, mai pe dos, conduc efectiv țara, nu se poate concepe o „societate civilă“ fără foști activiști comuniști, fără foști securiști și fără foști colonei specializați în culesul porumbului în formă de rachetă intercontinentală etc. Sau fără foști turnători de profesie.
Se încearcă, în mod cu totul sovietic, clonarea „societății civile“. Miciurinizarea artizanală a oului de găină cu două gălbenușuri este dovadă a faptului că „porumbaca“ n-a fost prea cinstită în timp ce stătea deasupra cocoșelului de partid. Prin anii ’80, un sergent literar proslăvea înflorirea cartofului. Până ce l-a pritocit monarhismul de serviciu. Înapoi în viitor!
În primăvara anului 1989, am avut o discuție amicală cu un mărunt activist de partid. Tovarășul respectiv avea sub brațul său ideologic un fel de mapă subțire, conținând aberațiile politice de atunci. I-am spus că își pierde vremea, și că, în câteva luni, se va duce naibii societatea multilateral-dezvoltată. Am primit o replică demnă de începuturile lecțiilor platoniene, ceva ce nu putea veni decât din peștera cerului patriei. Mi s-a explicat cum e cu istoria, de la epoca de piatră și până la comunism. Mi s-a spus că omenirea merge numai înainte și nicio epocă nu se poate repeta. Ca atare, după comunism, cel puțin în România, este de-a dreptul neștiințifică întoarcerea la capitalism. Capăt de linie. Nu poți da fiecărui idiot, în dotare, câte un extinctor de partid, ceva care, la nevoie, să-i fie de folos fierbințelii circumvoluțiunilor.
După cum se vede, PSD e pe cale să se stingă doar cu mici și repetate jeturi de urină, venite dinpre buricul autenticei societății civile, și nu cu cine știe ce tulumbe cu telecomandă pe bază de mușchi „macrou“, de pe vremea cârciumarului Caragiale.