De ce ne este greu să devenim europeni

N-am învățat mai nimic din suspendarea plăților pentru Programul Operațional Regional Axa Prioritară 2 – ”Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”, eveniment produs în vara anului trecut.

„Din greșeală în greșeală, spre victoria finală”, acesta pare a fi sloganul unora dintre autoritățile române din diverse domenii de activitate, autorități care gestionează fonduri europene, pe care – deja nu mai este un secret pentru nimeni – instituțiile europene le monitorizează la sânge. Și, ori de câte ori apar dovezi că ai noștri s-au jucat cu banii cam pe-alăturea cu drumul, responsabilii de la Bruxelles strâng sau închid robinetul, cu o fermitate comparabilă cu mărinimia cu care ne oferă fondurile în cauză.

          N-am învățat mai nimic din suspendarea plăților pentru Programul Operațional Regional Axa Prioritară 2 – ”Îmbunătățirea infrastructurii de transport regionale și locale”, eveniment produs în vara anului trecut. Ca dovadă, a venit rândul „la tăiere” a finanțărilor pentru domeniul ce privește dezvoltarea resurselor umane, din Programul Operațional Structural. Și, după cum se vede treaba, va urma încă un scandal.

          Nu am folosit deloc întâmplător cuvântul „tăiere” de mai sus. Ci pentru că viitorul scandal care se profilează la orizont se referă la banii europeni destinați subvențiilor pentru animale, care conform unui raport special întocmit de Curtea de Conturi a României – spre cinstea lor, unele instituții au început să se miște pentru a preîntâmpina să ne facem în mod constant de râsul Europei, sau măcar să facă pregătirea psihologică, pentru ca momentul tăierii altor fonduri europene să nu ne izbească în moalele capului! – au fost acordate, în mod ilegal, într-o sumă deloc de neglijat: 11 milioane euro.

Șmecheria care a făcut posibilă această fraudă este cât se poate de simplă: conform raportului citat, 9,5 milioane de animale din speciile bovine, ovine, caprine și suine, care apăreau ca fiind identificate și înregistrate – în sistemul electronic de identificare și de inventariere a acestora, fără de care primirea subvenției este imposibilă – în diverse exploatații, au fost mișcate necontrolat și fără documente legale între acestea, au fost sacrificate și introduse în consumul uman, au murit etc., fără ca aceste evenimente să fie consemnate în baza națională de date, conform legii.

Trecând de exprimarea prețioasă de mai sus, trebuie să spunem că fermierul român a făcut un permanent “na-ți-o ție, dă-mi-o mie” cu animalele aducătoare de subvenții, europene și românești la un loc, o transhumanță ilegală, menită a aduce banii în cauză tuturor proprietarilor intrați în respectiva suveică. Paguba, la prima vedere, după cu arătam mai sus, este cea de 11 milioane euro. Cea reală probabil nu se va putea măsura în bani.

Și, uite-așa, din sancțiune în sancțiune, batem pasul pe loc, în speranța că, poate data viitoare, vom inventa ceva mult mai isteț și-i vom păcăli pe europenii aceștia obraznici, care ne scanează și ne sancționează pentru orice mizilic de câteva milioane de euro…