Datoriile Primăriei Podgoria, în atenţia Parchetului Rm. Sărat

           * “Am făcut plângere împotriva fostei administraţii şi a unei firme din Dolj, care ne-a blocat conturile”, ne-a declarat viceprimarul Iorga Damian

            S-au bucurat că au câştigat alegerile locale dar, la scurt timp după ce au preluat mandatul, au ajuns la un pas de demisiona, constatând că sunt legaţi şi de mâini şi de picioare din cauza datoriilor de ordinul miliardelor de lei vechi pe care le are Primăria.

           * “Am făcut plângere împotriva fostei administraţii şi a unei firme din Dolj, care ne-a blocat conturile”, ne-a declarat viceprimarul Iorga Damian

            S-au bucurat că au câştigat alegerile locale dar, la scurt timp după ce au preluat mandatul, au ajuns la un pas de demisiona, constatând că sunt legaţi şi de mâini şi de picioare din cauza datoriilor de ordinul miliardelor de lei vechi pe care le are Primăria.

         Cireaşa de pe tort pentru noii aleşi locali din comuna Podgoria a fost blocarea conturilor Primăriei, în timp ce reprezentanţii unor firme cu facturi neachitate sau cu lucrări efectuate dar nefacturate continuau să dea telefoane peste telefoane sau să se prezinte la sediul administrativ pe bandă rulantă. Toate aceste  lucruri i-au determinat pe primarul şi viceprimarul din comună să îşi pună serioase semne de întrebare pe tema investiţiilor care au adus administraţia locală în această situaţie şi să le ceară reprezentanţilor instituţiilor abilitate să cerceteze modul în care s-au făcut achiziţiile publice de bunuri şi servicii. “Pe 22 iunie, când am intrat în Primărie, am cerut o situaţie financiară, constatând că ne aflăm într-o situaţie foarte dificilă. Până acum s-au cumulat 7 miliarde lei vechi facturi neachitate, dar mai sunt şi lucrări efectuate şi nefacturate de încă 5-6 miliarde de lei vechi”, ne-a declarat viceprimarul Iorga Damian.

 

            Poprire pe conturi pentru o datorie de 2,92 miliarde lei vechi

        

            Fost funcţionar public în cadrul Primăriei Podgoria, actualul viceprimar nu înţelege cum foştii săi şefi au putut comanda lucrări fără a dispune de sursele financiare necesare.

         “A fost o lipsă de transparenţă totală. Din punctul meu de vedere, această situaţie este efectul unui management defectuos, pentru că nu înţeleg de ce au făcut cheltuieli dacă nu aveau bani. Mai grav este că o societate din Dolj, SC Confidenţial SRL, ne-a pus poprire pe conturi pentru o datorie de 2,92 miliarde lei vechi, am înţeles că pentru nişte băncuţe, coşuri de gunoi, cloramină şi vrem să facem o inventariere a lor. Am făcut şi o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat împotriva fostei administraţii şi a acestei societăţi şi prin cercetarea acestei investiţii sperăm să se lămurească situaţia. Noi avem conturile blocate în continuare şi ne străduim ca măcar să putem lua salariile, pentru că până acum am luat bani din încasările curente. Acum, mai nou, suntem executaţi de o altă firmă,  SC Andrei Cip SRL din Rm. Sărat, pentru o sumă de peste 500 milioane lei vechi, lucrări neachitate în totalitate. De la o altă societate din Bucureşti ne-au sunat să plătim eşalonat o datorie de 550 milioane lei vechi şi teamă mi-este că vor mai apărea şi altele, dar în toate aceste cazuri vrem să se verifice dacă lucrările au fost făcute”, ne-a declarat viceprimarul Iorga Damian.