În 1981, România se pregătea să ramburseze anticipat întreaga datorie externă evaluată la aproximativ 15 miliarde de dolari. Puţini ştiu că la sfârşitul anilor '80, România intrase parţial în încetare de plăţi, iar conturile în valută îi fuseseră blocate. A fost nevoie de un împrumut de la FMI de 1,5 miliarde de dolari (o sumă mare pentru acele timpuri) pentru rezolvarea situaţiei. În România, 30 de ani mai târziu, se discută din nou despre datoria externă, care a ajuns la apoximativ 90 de miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale. În patru ani, datoria externă (publică şi privată) s-a triplat de la 30 de miliarde de euro în 2006, la aproape 90 de miliarde de euro (116 miliarde de dolari) în luna mai 2010, suma reprezentand peste 70% din PIB-ul ţării noastre.
Marea întrebare este dacă această acumulare masivă de datorii – un fenomen mondial care a luat amploare ca urmare a crizei – poate fi oprită. Cu un nou împrumut de la FMI, România îşi va amâna termenele de plată, dar va acumula şi mai multe datorii. Acest lucru se va întâmpla în continuare dacă statul nu îşi va restrânge aparatul bugetar, nu îşi va reforma sistemul de asistenţă socială şi nu îşi va impune o politică prudentă de cheltuieli publice.
Principalul generator al vitezei de creştere a datoriei externe l-a constituit acordul cu instituţiile financiare internaţionale. În primăvara anului trecut, România a fost nevoită să se împrumute 20 de miliarde de euro. Nu pentru că nu-şi mai putea plăti datoria publică, situată la puţin peste 11 miliarde de euro, ci pentru că datoria privată a băncilor şi companiilor străine devenise un risc pentru ţară.
Datoria externă a României s-a triplat în ultimii patru ani şi continuă să urce ameninţător. Până când? Fără reforme de substanţă şi cu măsuri de austeritate care nu aduc suficiente venituri la buget, România va fi nevoită să-şi rostogolească datoriile prin noi împrumuturi.
Ec. Aurel GUBANDRU este
Preşedintele Asociaţiei Economiştilor din România, filiala Buzău