*A petrecut toată ziua la piscină, înconjurată de prieteni, apoi au continuat onomastica într-un restaurant din Buzău
*Buzoianca a împlinit 19 ani şi cel mai frumos cadou a fost un costum oriental mov, pe care şi l-a cumpărat singură
*A petrecut toată ziua la piscină, înconjurată de prieteni, apoi au continuat onomastica într-un restaurant din Buzău
*Buzoianca a împlinit 19 ani şi cel mai frumos cadou a fost un costum oriental mov, pe care şi l-a cumpărat singură
Muzică, mâncare, apeluri de felicitare şi multă hidratare în piscină. De aceste ingrediente a avut parte mezina trupei de dans oriental Ana Maria Tonea, care a împlinit în această săptămână frumoasa vârstă de 19 ani. “Am mers de dimineaţă cu un grup de prieteni foarte buni la Monteoru, undeva la o piscină şi am făcut acolo grătare, am stat la soare, eu mai mult la telefon, pentru că am primit zeci de apeluri de felicitare, iar pe seară, după atâtea băi în piscină, am ales un restaurant din Buzău, unde am continuat petrecerea, într-o formulă mai lărgită”, povesteşte Ana Maria. Cât timp a reuşit să treacă pe acasă să se schimbe pentru ieşirea în oraş, a văzut şi zecile de mesaje trimise de apropiaţii care nu au putut fi alături de ea în acea zi, de care a rămas foarte încântată. “Nu am putut să cred câtă lume a ştiut ieri de ziua mea şi mi-a transmis toate cele bune. Când am intrat pe site-ul de socializare unde a contul, am rămas cu gura căscată, erau peste 70 de mesaje”, explică entuziasmată şi acum adolescenta.
A dansat, dar fără costum oriental
A primit flori, bijuterii, statuete hazlii şi haine, dar buzoianca spune că cel mai de preţ cadou a fost primul mesajul de la începutul zilei, cu care a întâmpinat-o prietenul său. “El a fost primul, m-a felicitat într-un mod extrem de frumos, care mi-a făcut ziua să fie cea mai frumoasă. Trebuie să recunosc că mi-am făcut şi eu un cadou înainte de a le primi pe celelalte, este vorba despre un costum mov, de scenă, pe care mi l-am cumpărat de la mare cu ceva zile înainte”, povesteşte blondina.
ŞI, cum nicio onomastică nu se organizează fără muzică, Ana Maria a dansat cât a fost ziulica de lungă, dar necostumată ca de obicei, cum suntem obişnuiţi să o vedem la evenimente. “Nu am inaugurat noul costum la ziua mea, pentru că nu am dansat costumată, ci cu toţi prietenii, ca la o petrecere normală” mai spune dansatoarea. După acest eveniment important, Ana Maria se pregăteşte de încheierea vacanţei, pentru că o aşteaptă cursantele de la şcoala pe care o conduce alături de Cristina Dragomir, cursurile de la Liceu şi evenimentele unde va fi chemată să danseze.