FirstFarms, compania daneză care operează o fermă de 4.400 de hectare de teren arabil în judeţul Buzău, intenţionează să împrumute până la 30 iunie 2018, între 25 şi până la 50 de milioane de coroane daneze, ceea ce înseamnă 3,3 până la 6,6 milioane de euro.
Compania vrea să obţină unul sau mai multe credite pentru această sumă printr-o emisiune de obligaţiuni convertibile în acţiuni. Potrivit unui raport al companiei, metoda de finanţare ar urma să fie accesată în următorii trei ani, însă propunerea făcută de Consiliul de Administraţie trebuie să fie aprobată de acţionari. Totodată, grupul propune mărirea capitalului social de la minimum 5 milioane de coroane daneze (670.000 euro) şi până la maximum 15 milioane de coroane daneze (2 milioane euro). Propunerea de emitere de obligaţiuni convertibile este justificată de dorinţa companiei de a avea o flexibilitate sporită pentru a consolida baza de capital.
În prima jumătate din 2013, FirstFarms a realizat un profit net de 0,2 milioane de euro pe baza operaţiunilor din România după ce în perioada similară din 2012 înregistrase o pierdere de 0,9 milioane de euro. Pe lângă ferma din ţara noastră, grupul danez mai deţine şi o afacere cu bovine în Slovacia. La începutul anului, danezii şi-au anunţat şi intenţia de a-şi curăţa portofoliul de terenuri arabile deţinut local. Ei şi-au făcut publică intenţia de a renunţa la 3.800 de hectare de teren arabil, evaluând suprafeţele la 7,7 milioane de euro.
FirstFarms a încheiat anul 2012 cu pierderi semnificative datorate secetei, în 2011 compania a înregistrat afaceri de patru milioane de euro, de două ori mai mari decât în anul anterior. Compania daneză este prezentă în ţara noastră din anul 2007, de când a început să achiziţioneze teren agricol în estul şi vestul ţării. După achiziţia a aproximativ 9.000 de hectare de teren, în anul 2009 FirstFarms a renunţat la aproape 2.000 de hectare de teren pe care le deţinea în apropiere de Timişoara. Valoarea totală a investiţiilor în terenurile agricole se ridică la 15 milioane de euro. În 2008, FirstFarms a achiziţionat compania Agrisole, care deţinea 1.400 de hectare de teren în apropiere de Bucureşti. În judeţul nostru, societatea daneză deţine peste 4.000 de hectare.
Pe jumătate din terenul pe care îl deţine în România, FirstFarms produce doar cereale, restul nefiind comasat. Din totalul terenurilor deţinute, aproximativ 40 la sută sunt plantate cu grâu, în timp ce restul sunt împărţite între rapiţă, floarea-soarelui şi orz.