A debutat pe scenă pe când avea 13 ani, la festivalul Mihaelei Runceanu, unde a câştigat Premiul Tinereţii, după care, în următorul an a reuşit să impresioneze cu vocea ei atât Marele Public, cât şi Juriul, care i-a acordat trofeul. Dana Dobre cântă de aproape 18 ani şi de fiecare dată a ştiut să speculeze momentul fiecărui stil de muzică, adaptându-şi vocea şi ţinuta de scenă atât muzicii disco, cât şi manelelor, melodiilor dance sau de muzică uşoară ori stilului etno-popular. „Nu mi-e ruşine cu nicio perioadă din cariera mea, m-am adaptat cerinţelor fiecărei perioade, am cântat şi manele, şi disco şi chiar şi dance, atât cu formaţia M-Body, alături de prietenul meu bun Manuel Iordache, cât şi cu Irina, prietena mea de la Conservator, cu care am format trupa ICE”, declară Dana.
A debutat pe scenă pe când avea 13 ani, la festivalul Mihaelei Runceanu, unde a câştigat Premiul Tinereţii, după care, în următorul an a reuşit să impresioneze cu vocea ei atât Marele Public, cât şi Juriul, care i-a acordat trofeul. Dana Dobre cântă de aproape 18 ani şi de fiecare dată a ştiut să speculeze momentul fiecărui stil de muzică, adaptându-şi vocea şi ţinuta de scenă atât muzicii disco, cât şi manelelor, melodiilor dance sau de muzică uşoară ori stilului etno-popular. „Nu mi-e ruşine cu nicio perioadă din cariera mea, m-am adaptat cerinţelor fiecărei perioade, am cântat şi manele, şi disco şi chiar şi dance, atât cu formaţia M-Body, alături de prietenul meu bun Manuel Iordache, cât şi cu Irina, prietena mea de la Conservator, cu care am format trupa ICE”, declară Dana. Chiar dacă anii au trecut şi stilurile s-au schimbat, artista recunoaşte că se simte cel mai bine atunci când cântă muzică etno şi de aceea momentan repertoriul său include melodii care se încadrează în acest stil. „Mă simt bine cântând orice, dar cel mai mult îmi place etno-pop-ul, de aceea şi melodiile cele mai multe le am pe acest gen. Dar cu mare drag pot cânta şi la nunţi, petreceri private sau alte evenimente importante din viaţa fiecărei persoane, dacă mi se cere”, adaugă buzoianca. Cel mai mult i-a fost de ajutor profesoara sa de canto, Crina Mardare, care a îndrumat-o de adolescentă spre scenă şi care a ajutat-o să-şi exerseze corzile vocale într-o manieră profesionistă, obţinând în anul 1997, la Festivalul Mamaia, o menţiune pentru prestaţia sa, concurând în acelaşi timp şi la creaţie şi la interpretare. „M-a ajutat mult Crina, m-a îndrumat exact spre paşii corecţi şi aşa am căpătat curaj să concurez la cele mai importante festivaluri-concurs la vremea aceea”, explică Dana. Dacă profesional este ocupată mai tot timpul şi când vine vorba despre timpul în familie, Dana este la fel de calculată. Momentan, se împarte între concerte, serviciu şi jocurile cu David Ştefan, băieţelul ei de numai patru ani, pe care îl mai ia cu ea atunci când o însoţeşte şi soţul, pentru susţinere şi încurajări. „Merg cu mine amândoi, dacă am spectacole prin apropiere de Buzău, mă aplaudă şi îmi dau energie ca să uit de oboseala acumulată. Până la urmă, trebuie să se acomodeze şi ei cu viaţa de artist, nu se ştie niciodată cum se schimbă lucrurile şi eşti nevoit să înveţi să te adaptezi ca să te descurci”, încheie optimist Dana Dobre.