Buzoianul Dan Puric se întoarce în această seară acasă cu cel mai recent spectacol al său de pantomimă, „Suflet românesc”. Reprezentația va avea
loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19.30. Producția, care dă și titlul celei mai noi cărți a artistului, este o izbucnire de revoltă, umor și speranță, o metaforă care ridică omul românesc din mizeria acestei lumi, pentru a-i dezvălui o perspectivă mistică asupra istoriei, de natură să-l facă să renască, o probă de inegalabil talent și o excepțională virtuozitate în exprimarea artistică.
„Dedic acest spectacol poporului român, frumuseții lui interioare necorupte, care intr-o zi îl va ajuta să se refacă. Iubind această frumusețe va avea puterea ca odată plecat în lume să-i tămăduiască și pe alții”, a declarat Dan Puric.
Artistul spune, prin pantomimă, teatru, dans, și alte modalități de exprimare povestea ieșirii din comunism a poporului român, a încercării sale de acomodare la sistemul occidental, cu prețul unor umilințe și a unor suferințe majore, în absența unei adevărate înțelegeri din partea Occidentului.
„Veșnicia nu poate fi atinsă de istorie“
Povestea din monologul pe care Dan Puric îl prezintă pe scenă este cea a românului care, ieșit fiind de sub jugul comunismului, încearcă să se alinieze sistemului occidental, plătind prețul unor umilințe și al unor suferințe majore. Acesta străbate Europa, în încercarea sa de a-și găsi un loc de muncă, să-și asigure financiar viitorul. Spectacolul descrie lupta românului, dorința de a fi deasupra istoriei, un spectacol-metaforă.
„Există în sufletul acestui neam, o timiditate în fața lumii. și cum lumea de astăzi e arogantă, obraznică și îngâmfată, ai sentimentul că în intimitatea lui, sufletului românesc îi e rușine să participe la ea. Dar asta nu dintr-o resemnare, ci dintr-un fel de <zare interioară> care spune că veșnicia nu poate fi atinsă de istorie”, mai spune artistul.
Dan Puric (născut în 1959 la Nehoiu) este actor, eseist, autor și regizor de teatru și a reușit să fascineze lumea cu producțiile sale unice de pantomimă. A cucerit marile scene ale lumii, a fost aplaudat de reprezentanți ai caselor regale, și a fost supranumit de chinezi „Marele mut”. A avut roluri principale în cadrul Teatrului Național București dar a regizat totodată spectacolele: Suflet Românesc – 2013, Royal Fashion – 2010, Vis, 2002, Don Quijote, 2005, Cei 150, 2003, Hic sunt leones, 2002, Toujours lăamour, 1997, Pantomimia, 1993. A jucat în mai multe filme și a participat la zeci de turnee în străinătate. Pentru impresionata lui activitate artistică a fost răsplătit cu numeroase premii și distincții importante.
Prețul biletelor pentru spectacolul din această seară, de la Casa de Cultură a Sindicatelor este de 50 de lei, respectiv 70 de lei. Pentru rezervări și detalii sunați la telefon 0723 429 264.