Artistul a finalizat, zilele acestea, prima parte a proiectului ce se intitulează ,,Cuvinte sărate – Zece poeți râmniceni pe muzică folk“
Vara aceasta, în familia Manciulea s-a muncit, s-a cântat și s-au cules roadele! Ele reprezintă două albume, în premieră pentru amândouă vocile masculine, Teo, respectiv Dan Manciulea. Iar dacă juniorul își anunța, în urmă cu o săptămână, primul album din carieră, ,,Fără tine”, a venit rândul seniorului să demonstreze cât a muncit vara aceasta, când alții au savurat soarele și marea.
,,Am marea bucurie să anunț că am reușit să finalizez prima parte a proiectului meu – primul meu disc de autor: <Cuvinte sărate – Zece poeți râmniceni pe muzică folk>. Aceasta înseamnă că, în ultima lună și jumătate, am citit 15 cărți de poezie, am compus douăsprezece cântece, am înregistrat chitările pentru toate acestea și am terminat proiectul coperții CD-ului“, a detaliat Dan Manciulea.
Pe lângă versurile sale, artistul a colaborat, la primul album discografic, – așa cum spune și titlul proiectului, – cu zece poeți ce au avut inspirația și plăcerea de a scrie pentru acest țel, iar lui i-a revenit menirea să compună pe acorduri de muzică folk linia melodică. Au semnat în acest proiect Nina Beldie, Constantin Marafet, Dan Mihail Zamfirescu, Costache Florea, Cornelia Ionescu Ciurumelea, Traian Cristea, Valeria Popa, Aneta Pioară, Teodor Cabel și Manuela Camelia Sava.
În septembrie se vrea lansarea
Dar munca nu se termină aici. Pașii pe care și i-a propus artistul mai necesită încă două-trei săptămâni, pentru că urmează orchestrațiile și vocile, după care stabilirea localului și multiplicarea proiectului. ,,Mai avem un pic de treabă. După planurile mele, acum mă voi ocupa de orchestrații, voci și cred că voi fi gata în două-trei săptămâni. Data lansării și locul înca nu le-am stabilit, dar va fi, cel mai probabil, în luna septembrie, spre final“, a precizat artistul râmnicean.
Cât despre care melodia care i-a dat cea mai mare bătaie de cap, Dan Manciulea recunoaște că a fost vorba despre cântecul care încheie seria poeților, ,,Dor de verde”. ,,Nu versurile Cameliei Sava mi-au dat bătaie de cap, ci linia, forma piesei îmi stătea pur și simplu pe neuron și nu reușea să se nască, a fost compus ultimul, dar a ieșit, îl veți auzi și veți vedea“, a încheiat Dan Manciulea.