Criza bugetară va văduvi și olimpismul românesc, în primul rând de viitor, iar prezentul nu este unul foarte roz
Principiul de viață enunțat în titlu, un pic populist și naiv, l-am moștenit de la tătânele meu, care mi-a mai oferit și alte butade despre viață aplicabile sută la sută. Am avut parte de un părinte înțelept, care, însă, n-a bănuit că pilda se va generaliza și la nivelul sportului românesc, ajuns în an olimpic cu buzunarele goale.
Concret, mai marii forului olimpic autohton au cerut un buget de aproximativ 90 de milioane de lei în care au fost incluse și cele 22 de milioane venite din accizele pe alcool și tutun, dar au primit o treime, adică aproape 31 de milioane de lei, noi, ce-i drept, dar departe de a acoperi necesitățile unui an în care jocurile olimpice de la Londra sunt un eveniment planetar, iar delegația României poate depăși o sută de sportivi în condițiile calificării echipelor de polo și handbal feminin, plus alți candidați individuali care mai au șanse de a-și îndeplini visurile de calificare.
Așadar, criza bugetară va văduvi și olimpismul românesc, în primul rând de viitor, iar prezentul nu este unul foarte roz, dacă te gândești că pentru capitolul ‘’activitate sportivă’’ a primit 7,6 milioane de lei din cei 63,5 milioane ceruți.
Ce înseamnă diferența? Uciderea centrelor olimpice, laboratoarele care încă mai produceau campioni, primele și bonusurile cuvenite medaliaților olimpici și antrenorilor lor, lista continuând cu reducerea obligatorie a achiziționărilor de materiale sportive, susținătoare de efort etc.
Pe scurt, gata, nu are rost ca într-o societate care este în criză profundă sportul să mai trăiască. Brandul țării noastre nu poate fi susținut prin sport într-o competiție planetară pentru care unii își dedică o viață de efort și privațiuni, pentu că avem și soluții alternative, cum ar fi cheltuirea unei sume ce reprezintă 35% din ce a primit sportul românesc de la Guvernul român pentru un meci de box care a durat patru reprize a câte trei minute. Adică, un boxer (e drept excepțional)= 35 de sportivi olimpici. Calcul simplu.
Octavian Morariu, președinte COSR, și Ioan Dobrescu, secretarul general al Forului Olimpic, nu s-au bazat doar pe banii publici, atrăgând din Fondul de Solidaritate Olimpică, de la Comitetul Internațional Olimpic și, nu în ultimul rând, sponsori, câteva milioane de dolari, care vor cârpi parte din multitudinea de găuri bugetare olimpice.
Mai marii olimpismului s-au simțit obligați moral să tragă un semnal de alarmă și vis-a-vis de Festivalul Olimpic al Tineretului European, competiție pe care fostul (de câteva ore) Guvern s-a angajat cu surle și trâmbițe că o va organiza.
Dar, în afară de patinoarul brașovean, care a costat cât un stadion, și alte câteva cosmetizări ale unor baze mai vechi, totul este încremenit în proiect, cu opt luni înainte de monitorizarea oficialităților olimpice, care vor da verdictul dacă Brașovul va fi gazdă sau nu în 2013 al unui eveniment important din calendarul olimpic. Până acum răspunsul este sigur: NU!
Un tablou în tușe de negru prezintă sportul românesc, totul pornind de la dezinteresul total al unor guvernanți care nu vor sau nu pot să realizeze că imaginea unui popor este dată și de performanțele sportive. Cât despre sănătatea prin mișcare, nici vorbă, atâta timp cât tu, Guvern, duci o competiție de anihilat campioni și performanțe sportive, nu de creat idoli de omăt.
Și-ajungem la vorba tătânelui meu că, dacă nu dai, n-ai să iei la Londra decât ici și acolo. Iar România va fi din nou o țară de pluton, caracterizată la ’’și altele’’.
Ștefan ALECSIU este Redactor-șef adjunct la Radio România Actualități