Dacă este joi, Opinia îţi face educaţie financiară:Vacanţe în rate fără dobândă sau plătite cu credite ieftine

Vremea vacanţei de vară este una dintre cele mai aşteptate perioade ale anului. Dar, fără doar şi poate, mulţi dintre noi nu-şi permit să plătească, în avans şi integral, sejurul mult aşteptat împreună cu familia, la mare sau la munte. Există însă o soluţie: vacanţele în rate. Acestea se pot plăti fie prin intermediul unui card de credit în sistemul rate fără dobândă, fie prin intermediul unui credit de nevoi personale cu dobândă cât mai scăzută. Vă prezentăm în conti­nuare câteva oferte avantajoase.

 

Parteneriate între agenţii de turism şi bănci

 

În condiţiile în care românii devin din ce în ce mai precauţi şi îşi limitează drastic cheltuielile ori nu mai dispun de rezerve financiare suficiente, agenţiile de turism au încheiat parteneriate cu băncile pentru plata în rate fără dobândă a sejururilor, croazierelor sau pachetelor turistice. Banca plăteşte agenţiei, iar posesorii cardurilor rambursează instituţiei de credit contravaloarea vacanţei în maximum 12 rate. Practic, costul vacanţei achitat cu cardul de credit se împarte la numărul de rate prestabilit de bancă şi agenţie. De exemplu, în cazul cumpărării unui sejur în valoare de 1.000 de lei în cadrul unui program de 10 rate fără dobândă, rata lunară va fi de 100 de lei.

ATEN}IE! Pentru a beneficia de dobânda 0% în cadrul unui program de rate, trebuie achitată integral, până la data scadentă, valoarea ratei lunare, nu suma minimă de rambursat. În cazul în care se achită doar suma minimă, veţi plăti dobânda aferentă unui card de credit. Iar dacă nu se achită nici suma minimă, se aplică o dobândă penalizatoare, ce poate depăşi 30% din restanţă. 

 

• Perfect Tour

 

Pentru plata în rate fără dobândă prin intermediul cardurilor de credit, agenţia a încheiat parteneriate cu cinci bănci.

– La achitarea vacanţei prin CardAvantaj, emis de Credit Europe Bank, plata se poate realiza în şase rate.

– Prin programul de fidelitate de la Banca Transilvania, Star BT, numărul ratelor este similar, şase.

– În schimb, plata prin Bonus Card de la Garanti Bank se poate face prin opt rate.

– Cardul de cumpărături de la Raiffeisen Bank urcă numărul de rate  fără dobândă la maximum 12. 

– O astfel de facilitate este va­labilă şi în cadrul programului Rate deştepte de la Banca Românească.

Totodată, agenţia Perfect Tour a încheiat o serie de parteneriate cu instituţiile de credit şi pentru reduceri la plata pachetelor turistice, sejururilor, croazierelor, cazărilor interne şi externe.

Astfel se acordă reduceri de 3% pentru sume de până la 1.000 de euro şi de 5% pentru sume mai mari de 1.000 de euro la plata prin intermediul Citi Card, a cardurilor de credit de la BCR şi a Cardului Pink de la Volksbank.

Pentru posesorii cardurilor de credit şi de debit de la CEC şi ai cardurilor de credit de la RBS, reducerea este de 3%. La RBS suma minimă pentru aplicarea discoun­t-ului este de 250 de lei.

Agenţia de turism precizează că toate aceste reduceri nu se aplică la achiziţionarea biletelor de avion cumpărate separat, biletelor de tren Rail Europe şi pachetelor sociale sau altor promoţii supuse deja ofertelor speciale.

 

• Eximtur

 

Agenţia a încheiat deja înţelegeri cu cinci bănci, dar parteneriatul este valabil doar pentru vacanţele petrecute pe Litoralul românesc, disponibile în catalogul „Litoral Marea Neagră“.

Plata poate fi realizată prin intermediul cardurilor de credit:

– CardAvantaj (Credit Europe Bank) – şase rate fără dobândă;

– Bonus Card (Garanti Bank) – zece rate fără dobândă, dar oferta este valabilă doar până la 31 octombrie 2013;

– Mastercard Forte, Mastercard Forte – Divizia Pentru Medici, Visa Gold, Visa Gold BT-Rotary şi Visa Platinum (Banca Transilvania) – zece rate fără dobândă;

– Cardul de Cumpărături, Cardul de Cumpărături Gold şi Cardul de Cumpărături Vodafone (Rai­ffeisen Bank) – patru rate fără dobândă;

– Cardurile Powercard (BCR) – patru rate fără dobândă.

Agenţia precizează că prima rată trebuie să fie de minim 25% din valoarea biletului, iar ultima rată se achită cel târziu cu 15 zile înaintea datei de început a sejurului. Potrivit Eximtur, taxele (de staţiune, hotelieră etc.) şi serviciile suplimentare comandate în afara biletului nu sunt incluse în preţ, acestea urmând a se achita de către turist direct la recepţia hotelului.

 

• Paralela 45

 

Agenţia a încheiat în acest an parteneriate cu Credit Europe Bank, pentru posesorii de CardAvantaj şi cu Garanti Bank, pentru deţinătorii de Bonus Card. Pachetele turistice se pot plăti în şapte rate fără dobândă prin ­Ca­rdAvantaj sau în opt rate, în cazul Bonus Card.