Curtea Supremă decide dacă magistratul jucător trebuie să-și trateze boala în arest / Procurorul Mărgărit joacă la cacealma

Libertatea procurorului ,buzoian care a jucat banii de flagrant la poker, atârnă de un fir de păr. Procurorul Direcției Naționale Anticorupție prezent, marți, la ședința de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a invocat o excepție a competenței de judecare a ­pro­punerii de arestare preventivă făcută în cazul lui George Mărgărit, arătând că nu Curtea de Apel, ci instanța supremă trebuie să judece în fond și, ulterior, în recurs, acest dosar.

În urma audierilor, magistrații Înaltei Curți au anulat soluția Curții de Apel București prin care s-a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a lui George Mărgărit. ,,Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel București

– Secția I Penală. Casează încheierea atacată și, în rejudecare, trimite cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, spre competenta soluționare a propunerii de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul Mărgărit George. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat Mărgărit George, în cuantum de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă”, se precizează în pronunțarea |CCJ. Așa că, Mărgărit va ajunge iar în fața judecătorilor, de această dată de la Curtea Supremă, care vor decide dacă fostul procuror DIICOT Buzău va fi trimis în arest preventive pentru 29 de zile.

,,Sunt dependent, dar mă tratez”

Direcția Națională Anticorupție a transmis cererea de arestare preventivă în cazul Mărgărit Curții de Apel București, iar aceasta a respins propunerea, în 14 noiembrie, lăsându-l liber pe fostul procuror DIICOT. Instanța supremă a luat, marți, în discuție recursul procurorilor anticorupție împotriva deciziei Curții de Apel București de cercetare în libertate a fostului procuror.

George Mărgărit le-a spus, marți, judecătorilor de la instanța supremă că studiile de specialitate arată că jocurile de noroc nu sunt un viciu, ci o „boală“, motiv pentru care are nevoie de ajutor, nu de încarcerare, și le-a prezentat judecătorilor instanței supreme o adeverință medicală din care ar rezulta că se tratează de „boala“ jocurilor de noroc.

Mărgărit este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată neputând justifica  bani și bijuterii în valoare de 406.753 lei, 6.530 euro, 121 USD și 30 lire sterline.