Ca tot românul imparțial, membrii Curții Constituționale a României s-au spălat pe mâini, mai ceva precum Pilat din Pont, de piatra de moară care le atârna de gât, numită constituționalitatea articolului de lege care interzice condamnaților penal să facă parte din Guvern. Au respins sesizarea în acest sens pe motiv de inadmisibilitate a cererii, evitând, astfel, să se pronunțe asupra fondului. O capcană în care au căzut mulți, bucurând-se mult prea devreme că respectiva decizie i-ar fi tăiat lui Liviu Dragnea orice cale spre Palatul Victoria.
În fapt, decizia Curții Constituționale nu face altceva decât să deschidă o cutie a Pandorei. Pentru că așa cum stau lucrurile, chestiunea nu este tranșată definitiv; de acum încolo, oricine poate sesiza din nou Curtea pe acest aspect, cu o cerere pe care judecătorii instanței constituționale să o găsească admisibilă și să se treacă la dezbaterea pe fond a problemei, când am avea două posibilități.
Una dintre ele ar fi aceea ca articolul de lege respectiv să fie declarat neconsituțional și să se deschidă larg ușa Guvernului pentru orice ins condamnat penal, pentru fapte din tot spectrul infracționalității. O a doua ar fi declararea respectivului articol drept constituțional, fapt care ar putea declanșa o dezbatere și un șir de acțiuni care să blocheze accesul condamnaților și către alte demnități, cum ar fi aceea de parlamentar și, prin caz particular, de președinte al camerelor Legislativului.
Pentru că, în fapt, aici nu mai vorbim despre subiectul „Dragnea premier“. Ci despre (im)posibilitatea accesului condamnaților penal în demnități publice, cu decizii care ne-ar putea așeza în rândul lumii civilizate sau, dimpotrivă, ne-ar putea arunca în „lumea a treia“.