Cursuri de dans gratuite și ateliere de creație pentru copii, la Ludoteca din Grădina Bibliotecii Județene

Începând de ieri, Ludoteca din Grădina Bibliotecii Județene „V. Voiculescu” și-a deschis din nou porțile pentru al patrulea an consecutiv. Este vorba despre proiectul-unicat derulat de biblioteca buzoiană încă

din 2010, sub forma unui spațiu de joacă dedicat copiilor de până 14 ani, amenajat în grădina din vecinătatea bibliotecii.

Ludoteca va funcționa zilnic, în perioada 1 iulie-29 august, de luni până vineri, în intervalul 9.00 – 17.00 după programul: 9.00 – 12.00 pentru copiii de 0 – 4 ani și 12.00 – 17.00 pentru copiii de 5 – 14 ani.

În Ludoteca din Grădină se vor desfășura ateliere diverse precum pictură, origami/ quilling, împletituri susținute de voluntarii bibliotecii. Noutatea din acest an este atelierul de dans, organizat în parteneriat cu Clubul de dans sportiv Imperial Buzău (fostul Club Alegretto), atelier ce se va desfășura marțea, de la 14.00 la 16.00.

Un alt parteneriat este cel cu Centrul de voluntariat Buzău de pe lângă Centrul Cultural Francofon, prin care o echipa de 10 voluntari (6 belgieni și 4 români) va anima activitățile din Ludotecă  în primele două săptămâni de funcționare.       

Accesul la Ludotecă este gratuit, pe baza permisului de utilizator de bibliotecă.