La începutul lunii mai, leul părea cea mai puternică monedă din Uniunea Europeană, atât faţă de euro, cât şi comparativ cu dolarul american. După primele patru luni ale anului, leul câştigase aproximativ 2,7% faţă de moneda unică europeană şi 2,3% faţă de dolar. Mai mult, în data de 3 mai 2013, euro a atins nivelul minim din ultimele 16 luni, Banca Naţională anunţând un curs de referinţă de 4,3072 lei/euro.
Guvernul Ponta nu a scăpat ocazia şi şi-a trecut la capitolul „Veşti bune” din bilanţul primului an de guvernare USL această întărire a monedei naţionale. A explicat că investitorii străini sunt atraşi de dobânzile bune şi de stabilitatea macroeconomică generală. Ce a uitat USL să arate a fost faptul că aceşti investitori străini, care nu sunt cei din economie, ci aceia de pe piaţa valutară, deci speculativi (cumpără, vând şi pleacă), pot duce foarte uşor la inversarea tendinţei, adică de la un „leu tare” putem ajunge foarte repede la un „leu mai slab”. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ca atare, euforia nu a ţinut prea mult, iar după data de 3 mai, leul s-a depreciat de la o zi la alta, semn că nu „stabilitatea macroeconomică” clamată de guvernul Ponta a fost motivul unui leu puternic.
Ieri, BNR a anunţat un curs oficial de 4,3465 lei/euro, un nivel foarte apropiat de cel din ziua precedentă, de 4,3485 lei/euro. Uşoara scădere a cursului de schimb, după creşterile din ultimile 12 zile nu oferă încă indicii de întărire. Ba, dimpotrivă.
Deprecierea leului ar putea continua
Analiştii spun că este posibil ca slăbirea monedei naţionale să manifeste şi în perioada următoare. În plus, ei sunt de părere că nici Banca Naţională nu va lăsa cursul să scadă prea mult.
„Pe termen foarte scurt, deprecierea leului ar putea continua până în jurul nivelului 4,40 – 4,45 lei/euro, pe o piaţă (valutară, n.red) în care jucătorii străini sunt tot mai prezenţi. Cu toate acestea, nu credem că ne vom apropia în următoarele săptămâni de nivelurile atinse în vara anului 2012, deoarece mediul intern este mult mai stabil, iar zona euro este ferită pentru moment de temeri referitoare la sustenabilitatea sa”, explică economistul şef al BCR, Eugen Şinca.
Scandalul politic din vara anului trecut, declanşat de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, a afectat puternic moneda naţională, cursul de schimb leu-euro atingând un maxim istoric de 4,6481 leu/euro.
Potrivit analistului BCR, banca centrală nu va permite o apreciere substanţială a leului, iar cursul de schimb nu va scădea sub nivelul de 4,3 lei/euro în următoarele luni, deoarece aceasta ar afecta exporturile şi ar creşte riscul unei corecţii ulterioare a cursului, cu efecte negative asupra inflaţiei. Cu alte cuvinte, un leu tare într-o economie care nu şi-a revenit nu este foarte stabil şi se poate deprecia imediat.
Mult mai optimistă este Melania Hăncilă, economistul şef al Volksbank, care arată că până acum, deprecierea nu a depăşit nivelul de 4,35 lei/euro. „Deprecierea leului din ultimele zile este o mişcare de corecţie care este firească după o aprecierea pronunţată a monedei naţionale din ultimele 3 luni. Leul a început să piardă teren faţă de euro după ce BNR a anunţat că va relua ciclul de relaxare a politicii monetare, însă mişcarea de corecţie pare lipsită de vlagă, deoarece s-a realizat pe fondul unor volume scăzute de tranzacţionare. Evoluţia ascendentă a cursului leu-euro a fost determinată şi de cererea redusă pentru obligaţiunile pe cinci ani emise luni de trezoreria statului, însă pare să fie limitată, deoarece a întâmpinat rezistenţă în jurul nivelului de 4,35 lei/euro”, arată economistul şef al Volksbank.
Cât ar trebui să fie cursul leu-euro
Pentru Eugen Şinca, un interval de echilibru pe termen scurt ar putea fi 4,3 – 4,5 lei/euro, iar pe termen mediu şi lung de 4,2 – 4,6 lei/euro, cele mai mari riscuri pentru deprecierea monedei naţionale venind însă din afara României.
În acelaşi timp, Melania Hăncilă mizează pe o valoare de aproximativ 4,3 lei/euro.
Cum ne afectează deprecierea leului
O depreciere pronunţată a leului exercită o serie de efecte negative asupra economiei româneşti. Printre acestea se numără scădererea puterii de cumpărare a populaţiei şi implicit contracţia cererii, creşterea ratei inflaţiei şi a dobânzilor la credite, deteriorarea capacităţii de rambursare a creditelor, continuarea scăderii pieţei imobiliare.
De teamă că românii nu-şi vor mai putea achita ratele la creditele în valută ca urmare a deprecierii leului, BNR a înăsprit, prin regulament, condiţiile de creditare. Mai exact, noile norme trebuie să ofere siguranţa că populaţia şi IMM-urile neacoperite faţă de riscul valutar sunt eligibile pentru creditare în valută doar dacă îşi dovedesc capacitatea de rambursare, chiar şi în cazul deprecierii severe a monedei naţionale, asociate cu majorarea ratei dobânzii.
De exemplu, BCR şi ING Bank acordă numai credite ipotecare în lei, iar Volksbank, numai credite de nevoi personale în monedă naţională.
Preţul eliminării riscurilor din creditare
Creditele în euro, chiar dacă sunt mai ieftine, aduc după sine nu numai riscul valutar, ci şi pe cel de dobândă, dat fiind faptul că sunt raportate la Euribor, aflat în prezent la minime istorice. În momentul în care aceasta va reveni pe creştere, românii cu credite în euro vor cunoaşte o majorare automată a dobânzii şi implicit a ratei lunare.
Cei care doresc să elimine aceste riscuri se pot îndrepta către un credit în lei. Acesta este însă mai scump decât unul în valută şi de multe ori aceasta diferenţă de cost face ca un împrumut în lei să devină imposibil de obţinut.
Potrivit unor calcule realizate de Kiwi Finance, rata medie aferentă unui credit de 40.000 euro pe 30 ani este de aproximativ 240 euro, în timp ce pentru un credit de 173.000 lei pe 30 ani este de aproximativ 1.200 lei. Astfel că diferenţa între rate determină creditul în lei să fie mai scump decât cel în euro cu 160 lei/lună.
Trebuie însă menţionat şi faptul că scăderea din ultima perioadă a ROBOR – referinţa la care se raportează dobânzile variabile ale împrumuturilor în lei – a mai scăzut costul total al unui credit în lei, iar dacă reducerea se păstrează este posibil ca spre sfârşitul anului împrumuturile în lei să-şi sporească atractivitatea.
Cu toate acestea, oricine vrea să obţină de la bancă un credit în lei pentru achiziţionarea unei locuinţe trebuie să ţină cont de faptul că piaţa imobiliară din România este „euroizată“, ceea ce va continua să inducă un cost suplimentar creditului de achiziţie în monedă naţională prin schimbul valutar care are loc la finalizarea tranzacţiei de vânzare – cumpărare.
Cum se protejează companiile
Slăbirea leului nu afectează numai populaţia supraîndatorată de creditele în valută, ci şi firmele. Orice societate care derulează tranzacţii de import-export sau are de returnat finanţări bancare în euro, dar face încasări în lei, este expusă riscurilor generate de evoluţia cursului valutar.
În cazul companiilor, o soluţie este adoptarea strategiilor de hedging, în traducere, de controlul sau de reducerea riscului valutar. Hedging-ul valutar este o operaţiune destul de complexă, care presupune utilizarea unuia sau mai multor instrumente de tranzacţionare pe pieţele financiare. De la cele mai simple soluţii, cum sunt contractele futures, până la instrumente complexe, precum derivatele, controlul riscului valutar se realizează prin intermediul departamentelor de trezorerie ale băncilor sau prin cel al societăţilor de servicii de investiţii financiare.
Hedging-ul valutar nu presupune obţinerea profitului, ci, mai degrabă, evitarea pierderilor. Practic, evaluarea costurilor este similară cu cea a unei asigurări CASCO pentru un autoturism. Cu alte cuvinte, pentru cei care nu au avut un accident major, asigurarea CASCO poate fi mai mult sau mai puţin profitabilă în funcţie de numărul de zgârieturi de pe maşină. Dar, de fapt, întrebarea care trebuie pusă este: ce s-ar fi întâmplat, fără CASCO, dacă ar fi avut loc o daună totală? Acelaşi principiu se aplică şi produselor de hedging.