Cel mai socialist dintre liberalii români, întâiul somnoros al ţării, Crin Antonescu – care, întâmplător, deţine nu doar a doua funcţie din statul român, ci şi pe cea de lider a ceea ce a mai rămas din gloriosul partid al Brătienilor – s-a trezit într-o dimineaţă mult mai devreme decât de obicei şi s-a decis să vorbească votantului mioritic despre decizia guvernului de la Bucureşti de a mări cuantumul ajutoarelor sociale, în speţă al venitului minim garantat.
Probabil că ai săi colegi cu adevărat liberali s-au aşteptat ca liderul Partidului Naţional Liberal să combată cu agumente de dreapta greşeala colegului său social-democrat de la cârma Uniunii Social Liberale de a emite un act normativ al cărui efect clar este acela de a încuraja nemunca. Probabil că ai săi colegi fripturişti, liberali doar cu numele, s-au temut ca nu cumva Antonescu să nu scoată vreun porumbel pe gură care să mai aprindă o scânteie menită a inflama şi mai mult tensiunile din interiorul alianţei socialiste şi să le pericliteze stipendiile din Capitală ori din teritoriu.
„Este o decizie asupra căreia am căzut de acord şi salut faptul că guvernul al luat-o”, a grăit Crin Antonescu, spre disperarea primilor şi uşurarea celor din cea de-a doua categorie. Cu alte cuvinte, o luăm de la capăt, de parcă trăznetul crizei economice şi măsurile de austeritate necesare luate în anii anteriori nu ar fi fost de ajuns. Din câte îmi amintesc eu, parcă doctrina liberală, de dreapta, spunea cu totul altceva în legătură cu pomana către cei care nu vor să muncească şi cu încurajarea celor care vor să-şi câştige pâinea în mod onest şi demn.
Numai că, se vede, mirajul posibilităţii – infime, între noi fie vorba! – ca liderul Partidului Naţional Liberal să ocupe vreodată fotoliul de la Cotroceni, îi subordonează acestuia întreaga acţiune politică, pe care, o aserveşte unui singur comandament: să nu care cumva să-şi supere aliatul, pe Victor Ponta. Care, zi de zi, îl minte frumos, cum că Antonescu este şi va fi alesul…