Focarul de COVID 19 din rândurile Dunării Brăila, cu șase jucătoare și un preparator fizic testați pozitiv, dezvăluit de Gazeta Sporturilor, dar negat vehement de gruparea brăileană, s-a confirmat.
DSP Brăila a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că întreaga echipă a intrat în carantină. Și Federația a reacționat, iar miercuri după-amiază a anulat partida pe care Dunărea Brăila urma să o dispute astăzi, împotriva lui SCM Rm. Vâlcea, unul din sferturile de finală restante ale Cupei României.
Potrivit regulilor din protocolul sanitar, vâlcencele au câștigat la „masa verde” și o vor întâlni pe Rapid București în semifinala 1 a Final Four-ului Cupei. Rămâne, așadar, să se joace astăzi doar celălalt sfert restant, CSM București – CSM Slatina, câștigătoarea urmând să joace cu Gloria Buzău în cealaltă semifinală, sâmbătă, de la ora 18.00, în direct pe TVR 1.
Program Cupa României
• Joi, 3 septembrie:
-Sferturi de Finală
CSM București – CSM Slatina, ora 18.00, TVR 1
SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 10-0 (,,masa verde”)
• Sâmbătă 5 septembrie:
Semifinala 1: Rapid București – SCM Rm. Vâlcea, ora 11.00, TVR 2
Semifinala 2: Gloria Buzău – CSM București / CSM Slatina, ora 18.00, TVR 1
• Duminică 6 septembrie
Finala mică, ora 11.00, TVR 2
Finala mare, ora 18.00, TVR 1